Miercuri, 9 aprilie a.c., la Consiliul Judeţean Vâlcea s-a desfăşurat conferinţa de presă pentru lansarea proiectelor „Dezvoltarea eficientă a serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea – Grupa 1” şi “ Dezvoltarea eficientă a serviciilor publice prin implementarea de soluţii e-guvernare în judeţul Vâlcea – Grupa 4”, eveniment la care au participat [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »

Luni, 7 aprilie, a fost ziua când în Vâlcea, la fel ca în întreaga ţară, s-a declanşat programul naţional de informare şi consiliere a elevilor şi de atragere a absolvenţilor de gimnaziu spre învăţământul profesional. Printre alte activităţi, în cadrul acestei acţiuni, care va dura până la data de 18 mai, sunt prevăzute atât o [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »
Luni, 7 aprilie, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr. ing. Ion Cîlea, a organizat o nouă şedinţă de comandament pe şantierul Spitalului Judeţean de Urgenţă Rm.Vâlcea la care au participat reprezentanţii din conducerea celor două unităţi de construcţii, a institutului de proiectări care a elaborat documentaţia tehnică de execuţie, conducerea unităţii spitaliceşti şi specialiştii administraţiei publice [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în Monitorul Oficial nr. 236/02.04.2014, a fost publicat Ordinul nr. 431/2014 pentru aprobarea cantităţilor de motorină aferente trimestrului IV-2013, ce beneficiază de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare. Pentru trimestrul I al anului 2014, cererile pentru ajutorul de stat mai sus amintit se [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Agricultură |
Read More »

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 8.04.2014, s-a efectuat plata aferentă ajutorului specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate, pentru anul de cerere 2013, în sumă totală de 132.365.650,01 lei (29.665.094 euro) cu sursă de finanţare FEGA (Fondul European pentru Garantare în Agricultură). [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Agricultură |
Read More »

Sâmbătă, 12 aprilie 2014, în „Sâmbăta lui Lazăr”, Arhiepiscopia Râmnicului organizează în cele trei protopopiate Drăgăşani, Horezu şi Râmnicu Vâlcea, Pelerinajul de Florii „Călătoria şi comuniunea cu Mântuitorul Hristos, lucrare sfinţitoare în mijlocul poporului”, prin care noi, creştinii ortodocşi, cinstim jertfa Mântuitorului Hristos în lume, prin intrarea Sa în Cetatea Ierusalimului. În Protopopiatul Râmnicu Vâlcea [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »
• „Şcoala Altfel” la Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea a adus în primele trei zile sute de copii la spectacolele programate în săptămâna 7 -13 aprilie. La nivelul întregii ţări, în săptămâna 7 – 13 aprilie, are loc o amplă acţiune dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare în cadrul programului numit “Şcoala Altfel”. Şi în [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »
Primarul interimar Gigi Matei a verificat în ultimele zile mai multe lucrări aflate în derulare în municipiu. Printre acestea s-au numărat aşternerea de covor asfaltic şi asfaltarea de trotuare de pe strada Ostroveni – porţiunea de la Ştrandul Ostroveni până la intersecţia cu drumul naţional (lucrare finalizată în cursul zilei de miercuri), amenajarea trotuarelor pe [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »
Joi dimineaţă, primarul interimar Gigi Matei a participat la mai multe acţiuni desfăşurate la sediul Primăriei municipiului. Astfel, de la ora 10.00, a avut loc prima festivitate ”Nunta de Aur” pe anul acesta, în cadrul căreia 30 de cupluri de râmniceni au fost sărbătorite cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie. La ora [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Social |
Read More »

Miercuri, 9 aprilie, la sediul PDL din Râmnic a avut loc conferinţa de presă cu liderii de la centru ai democrat liberalilor, dar şi cu candidaţii la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014. Astfel că la conferinţă au participat: şeful PDL, Vasile Blaga, însoţit de vicepreşedintele PDL – europarlamentarul Marian Jean Marinescu, liderul grupului parlamentar [...]
9, 04, 2014 | Posted in
Politic |
Read More »