Meta
Realitatea Vâlceană

Străbunica ştie tot

Coaja legumelor şi fructelor se curăţă cât mai subţire pentru a se păstra cât mai multe vitamine.

Legumele nu se pun la fiert în apă rece, ci în apa care fierbe, în care se adaugă în prealabil sare.

Preparatele alimentare se prăjesc în ulei încins, atunci acestea prind o crustă, care nu permite să se scurgă sucul din ele.

Nu se recomandă folosirea uleiului a doua oară pentru prăjit, căci se formează oxidanţi dăunători.
Nu se pune carnea la fiert în apă clocotită, fiindcă se pierd substanţele extractive valoroase, acestea se păstrează mai bine când carnea se pune la fiert în apă rece şi se fierbe la foc mic.

În trecut, din cartofi se pregăteau diferite mâncăruri, dar cel mai mult se consumau fierţi sau copţi, mai rar prăjiţi. De reţinută că, prăjiţi, cartofii îşi pierd 60% din vitamine, pe când cei fierţi sau copţi nu suferă nicio pierdere

Zeama de varză murată, folosită la acritul ciorbei, se fierbe separat într-un vas, adăugând o ceapă, se spumează şi abia după aceea se adaugă la mâncare.

Când se fierb legume proaspete, sarea se pune întotdeauna la început, pe când la legumele uscate, cu câteva minute înainte de a fi gata fierte, pentru a nu se întări

După ce se scurge prima apă de la fasole, se adaugă la fiert doi-trei căţei de usturoi şi un cartof tăiat în patru, care se scot după fierbere şi se aruncă.

Atunci când se sotează legume, sarea se pune la sfârşit pentru a se evita pierderea sucului, dar şi pentru a se rumeni mai rapid.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.