Surprize de iarnă în River Plaza Mall
Moş Nicolae a adus cadouri, surprize şi concursuri pe data de 6 decembrie- Profesorul Garfield sărbătoreşte Crăciunul împreună cu cei mici, pe data de 11 decembrie
În zilele de 6 decembrie şi 11 decembrie, River Plaza Mall va fi gazda unor evenimente speciale ce preced Crăciunul, evenimente ce vor include programe artistice pentru copii şi părinţi, ateliere de pictură şi desen, concursuri, dar şi multe alte suprize extrem de atractive pentru toţi vizitatorii.
Prima săptămână din decembrie l-a adus pe Moş Nicolae în River Plaza Mall în data de 6 decembrie, începând cu ora 17.00. Copiii de toate vârstele au urmărit un spectacol susţinut de o trupă de teatru formată din copii talentaţi. Totodată, vizitatorii cei mici au fost invitaţi să picteze, să deseneze sau să facă un colaj de imagini cu tema „Sfântul Nicolae”, probă obligatorie pentru a ajunge să-l cunoască pe Moş Nicolae şi să primească de la acesta dulciuri şi alte surprize.
Pe data de 11 decembrie, River Plaza Mall va fi gazda caravanei „Profesor Garfield te învaţă” şi, având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, Garfield va sărbători Crăciunul alături de copiii mici şi mari prezenţi în Mall între orele 16.00 şi 20.00. Astfel, copiii se vor putea juca şi distra timp de 4 ore pline de activităţi artistice interesante, concursuri, ateliere de creaţie ce îi vor solicita şi multe alte activităţi surpriză.
„În ultimii ani, River Plaza Mall şi-a obişnuit vizitatorii cu experienţe indite cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă iar acest an nu face nicio excepţie. Ne dorim să oferim în continuare localnicilor judeţului Vâlcea momente de sărbătoare, acţiuni pline de căldură şi o experienţă unică de cumpărături şi de petrecere a timpului liber, în acord cu această perioadă specială din an”, a declarat Alin Mesea, manager River Plaza Mall.
• inaugurare Flanco, magazin ancoră de mari dimensiuni în River Plaza Mall
Flanco va inaugura, la mijlocul lunii decembrie, un magazin în River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea. Astfel, Flanco oferă tuturor clienţilor din zonă o experienţă de cumpărături nouă şi captivantă, printr-un magazin cu un concept unic, în cadrul căruia toate produsele sunt funcţionale şi pot fi testate, ceea ce reprezintă un pas important pentru oferta variată de produse electrocasnice si electronice pentru locuitorii din regiune.
Ca parte din strategia River Plaza Mall de optimizare a mixului de chiriaşi şi de a pune la dispoziţie o ofertă personalizată pentru vizitatorii oraşului Râmnicu Valcea şi localităţilor învecinate, Flanco va deschide un magazin ancoră de mari dimensiuni, cu o ofertă nouă şi atractivă pentru oraş. Noul magazin Flanco va fi amplasat la etajul doi, în zona unde anterior opera librăria Alexandria ce este relocată pe acelaşi etaj al Mall-ului, având o nouă imagine, cu un nou concept mult mai atrăgător. Această optimizare a ofertei comerciale îmbunătăţeste experienţa de a face cumpărături şi oportunităţile de petrecerea timpului liber.







