Meta
Realitatea Vâlceană

TÂNĂR de 21 ani, din Râmnic, REȚINUT pentru mai MULTE INFRACȚIUNI! Detalii AICI

Teroare la o sală de jocuri din Râmnicu Vâlcea! Un tânăr de 21 de ani, cu cuțitul în mână, a amenințat oamenii și a bătut un bărbat. A fost prins și arestat!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au dispus la data de 21 octombrie 2025 reținerea pentru 24 ore a unui bărbat în vârstă de 21 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
• tulburarea ordinii și liniștii publice,
• portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase,
• lovirea sau alte violențe.

În fapt, la data de 20 septembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în exteriorul unei săli de jocuri de noroc din municipiul Râmnicu Vâlcea, un tânăr a amenințat mai multe persoane folosind un cuțit pe care îl avea asupra sa, inclusiv în incinta localului, și a exercitat acte de violență asupra unui bărbat, tulburând ordinea și liniștea publică în zonă.

În urma activităților investigativ-operative și a administrării probatoriului, polițiștii l-au identificat și reținut pe suspect, cunoscut cu antecedente penale.

La data de 22 octombrie a.c., acesta a fost prezentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a admis propunerea de arestare preventivă, dispunând emiterea unui mandat pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub directa coordonare a procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.