TAXIMETRIE ILEGALĂ la PRUNDENI: Bărbat de 60 ani, AMENDAT cu 5000 lei!
Sancțiune aplicată pentru transport neautorizat de persoane
La data de 20 februarie 2026, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Prundeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe DN64, pe raza comunei Prundeni, un bărbat în vârstă de 60 de ani care efectua transport de persoane contra cost, fără ca autoturismul utilizat să fie autorizat în regim taxi.
În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea certificatului de înmatriculare și indisponibilizarea autovehiculului pentru o perioadă de șase luni.
Precizăm faptul că bărbatul a mai fost depistat la data de 15 octombrie 2025 săvârșind aceeași faptă.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea reamintește că desfășurarea activităților de transport persoane contra cost fără respectarea prevederilor legale constituie contravenție și atrage măsuri ferme, conform legislației în vigoare.







