Meta
Realitatea Vâlceană

TAXIMETRIE ILEGALĂ, sancționată!

TRANSPORT PUBLIC DE PERSOANE EFECTUAT ILEGAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII RUTIERI*

La data de 9 iulie 2026, în jurul orei 16:40, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au depistat, pe DN 64, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat care efectua transport public de persoane, contra cost, pe ruta Râmnicu Vâlcea–Prundeni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta transporta două persoane, fără a deține autorizație taxi sau copie conformă valabilă.

Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, bărbatul a fost sancționat contravențional.

Totodată, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, fiind aplicată măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

Siguranța participanților la trafic rămâne o prioritate, iar polițiștii vor continua activitățile pentru prevenirea și combaterea transporturilor neautorizate de persoane.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.