Teatrul “Naţional Radu Stanca” din Sibiu la Rm Vâlcea
În parteneriat cu Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, Teatrul Anton Pann vă oferă, marţi 19 aprilie de la ora 19, spectacolul O NOAPTE FURTUNOASĂ de I.L. Caragiale, un spectacol cu o distribuţie ce include câţiva din cei mai valoroşi actori ai teatrului sibian.
O noapte furtunoasă a lui Puiu Şerban reuşeşte să t
e apropie, ca spectator, de melanjul dintre epoca lui Caragiale şi actualitatea cotidiană. Cu toate acestea, odată intrat în sală şi odată cortina ridicată, eşti deja purtat în lumea satirică şi cu uşoare ironii a moftangiilor de altădată. Personajele sunt aceleaşi, poate doar un pic mai realiste şi mai conştiente de trendul cafenelelor şi al restaurantelor. Spectatorul are şansa să se regăsească printre personajele lui Caragiale şi, în acelaşi timp, să le revada pe Veta şi Ziţa în gâlceava de toată ziua.
Producţia reuneşte o distribuţie formată din actorii Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Codruţa Vasiu şi Diana Fufezan.
Durata: două ore cu o pauză de 10 minute.
Reprezentaţia de la Râmnicu Vâlcea face parte din turneul naţional al teatrului sibian realizat cu sprijinul companiei Ambient.







