Meta
Realitatea Vâlceană

Teatrul Anton Pann va suspenda toate spectacolele programate până la 31 martie. Biletele achiziționate nu își pierd valabilitatea

Dată fiind situația actuală de răspândire a virusului (Covid -19) multe teatre din România și-au suspendat spectacolele. Și instituția Teatrului Anton Pann, pentru siguranța sănătății publicului, va suspenda toate spectacolele programate până la 31 martie 2020.

„Biletele achiziționate până acum la spectacolele Teatrului Anton Pann nu-și pierd valabilitatea. Când va fi reluată activitatea cu public, biletul va putea fi folosit. În cazul în care vreți banii, puteți suna la casieria teatrului, la numărul de telefon 0773.324.352. În speranța că veți înțelege buna intenție și că totul va merge bine, Teatrul Anton Pann vă mulțumește pentru atenția pe care o acordați instituției teatrului, urmând să anunțe reluarea spectacolelor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.