Meta
Realitatea Vâlceană

Teatrul Ariel

Teatrul Ariel este o instituţie culturală deosebită, un teatru de repertoriu care şi-a câştigat statutul de Teatru Municipal prin spectacole realizate în beneficiul comunităţii locale. A fost înfiinţat ca rezultat al experienţei teatrale de 30 de ani a cunoscutei actriţe Doina Micleczi şi a trupei sale.

Denumit şi “Teatrul din Zăvoi”, Teatrul Ariel are un repertoriu vast, acoperind o gamă largă de preferinţe: piese din dramaturgia autohtonă (Caragiale) şi din literatura universală (Cehov), precum şi autori contemporani (Matei Vişniec).

Teatrul Municipal Ariel continuă să inoveze, oferind forme alternative de spectacol pe scena clasică şi în spaţii neconvenţionale, înscriindu-le în spiritul avangardist care-l caracterizează.

Disponibilitatea de a susţine spectacole în limbi de circulaţie europeană (franceză, engleză, italiană), face ca spiritul Ariel-ului să cucerească un public tot mai divers, aflat pe orice meridian.

Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Oltului, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere.

Un proiect foarte important pentru Teatrul Ariel a fost colaborarea cu Teatrul de Comedie Bucureşti, cu ocazia celebrării a 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale (30 ianuarie). Actorii Teatrului Ariel au prezentat Integrala Comediilor lui Caragiale în perioada 28-31 ianuarie, la Sala studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti. Este vorba despre spectacolele “O noapte furtunoasă”, “O scrisoare pierdută”, “D-ale carnavalului” şi “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”.

Spectacolele s-au bucurat de un real succes şi de prezenţa unui public numeros, iubitor de teatru, dar şi de prezenţa unor nume importante din critica teatrală românească. Printre spectatori s-au numărat personalităţi ca: Doina Papp-critic teatral, Natalia Stancu-critic teatral, Ion Cazaban-critic teatral, Nicolae Brediceanu – scriitor, publicist, Ion Parhon – critic literar, Constantin Paraschiveanu-critic literar, Marinela Ciolan şi Ileana Lucaciu-critici de teatru, Adrian Mihalache-critic teatral, Pompiliu Onofrei, George Mihăiţa, actorul Florin Zamfirescu, Alexandru Pop.

Este important să menţionăm faptul că, la ora actuală, Teatrul Municipal “Ariel” este singurul teatru din România care deţine în repertoriul său cele patru comedii ale lui Caragiale, iar Rm. Vâlcea este singurul oraş care are Integrala Caragiale, dat fiind faptul că Teatrul “Anton Pann” are în repertoriul său “Năpasta”.

Teatrul “Ariel” vă aşteaptă la spectacole având în vedere că preţul biletelor este accesibil pentru toate buzunarele. Pentru detalii puteţi accesa site-ul http://www.teatrulariel.ro/.

Elena Emilia Uţă

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.