Meta
Realitatea Vâlceană

Termenul acordat ajutorului pentru persoanele defavorizate s-a prelungit cu doi ani

Statele membre UE au ajuns luni, după o lungă perioadă de blocaj, la o înţelegere care va permite prelungirea cu încă doi ani, pentru 2012 şi 2013, a Programul european de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate (PEAD), finanţat din fonduri europene.

Statele membre au deblocat programul de distribuire a produselor alimentare către persoanele cele mai defavorizate pentru anii 2012 şi 2013. Comisia Europeană vrea să rămână un partener de încredere al organizaţiilor caritabile.

Programul european de ajutor pentru cele mai defavorizate persoane (PEAD) a fost lansat în 1987 din iniţiativa preşedintelui Comisiei Europene din acea vreme, Jacques Delors. Fondurile prevăzute pentru program riscau însă să fie reduse de la 480 de milioane de euro în 2011 la 113,5 milioane de euro în 2012 (cu circa 80%), din cauza unei decizii din luna aprilie a Curţii Europene de Justiţie, sesizată de Germania.

PEAD permite distribuirea, prin intermediul a 240 de organizaţii de caritate, a unui ajutor alimentar pentru mai mult de 18 milioane de persoane din 20 din cele 27 de state membre ale UE.(C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.