Meta
Realitatea Vâlceană

Trei firme din zona Voineasa-Malaia, luate la purecat pentru provenienţa materialelor lemnoase

CONTROALE EFECTUATE LA  SOCIETĂŢI COMERCIALE DIN DOMENIUL SILVIC

În această săptămână, poliţiştii din cadrul Serviciului ordine Publică – Biroul  pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, sprijiniţi de  specialişti din cadrul C.R.S.C. Rm. Vâlcea, au organizat şi desfăşurat activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos, precum şi a legalităţii activităţilor desfăşurate în domeniul silvic de către 3 societăţi comerciale, în zona Voineasa-Malaia.

Astfel, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 171/2010, în valoare  totală de 35.000 lei şi au fost confiscaţi  valoric 151,69 m.c. de material lemnos, în valoare de 17948,58 de lei.

Exemplu:

La o societate comercială au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea valorică a cantităţii de 136,47 m.c. material lemnos, specia fag, cu o valoare totală de 15946,54 lei.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.