Trofeul Electricianului s-a întors la Calimănești-Căciulata
Ediția cu numărul 35 a competiției profesionale Trofeul Electricianului – faza pe companie a revenit la Călimănești – Caciulata în perioada 4–6 iunie 2014. Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, cei 76 de electricieni concurenți din toate cele 7 județe în care operează CEZ Distributie își vor demonstra atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice in cadrul probelor de profil, urmărind să obțină cel mai râvnit premiu din domeniul energetic: Trofeul Electricianului. Doar cei mai buni dintre ei vor ajunge la Faza Națională organizată în luna iulie de Electrica S.A. în colaborare cu ENEL Dobrogea.
Ștefan DRAGOMIR







