Urban va face salubrizare gratuită în Ostroveni
Înlăturarea frunzelor căzute masiv pe străzi în ultimele zile este prioritatea SC Pieţe Prest SA, după cum a subliniat primarul Emilian Frâncu, astfel încât pericolul unor eventuale accidentări, dar şi aspectul neplăcut, să fie eliminate complet în cel mai scurt timp. Edilul-şef a apreciat activitatea de până acum a Pieţe Prest, constatând, totodată, că societatea nu face faţă sarcinilor momentului. Ca atare, primarul Frâncu a anunţat că SC Urban SA va presta, cu titlu gratuit, o salubrizare amplă în cartierul Ostroveni, timp de o săptămână, cu toate utilajele existente, inclusiv cu echipamente aduse de la Bucureşti. (A.T.)







