Meta
Realitatea Vâlceană

Vâlcea, în pericol din cauza incendiilor

Stingerea incendiul de pădure de pe muntele Cozia, izbucnit în urmă cu câteva zile, a continuat și în data de 11.09.2012.

Suprafață totală afectată măsoară aproximativ 21,1 ha, din care 1,1 ha în pădurea Ocolului Silvic Călimănești, din cadrul Parcului Național Cozia și aproximativ 20 ha de pășune împădurită aparținând Primăriei Sălătrucel.

Pe timpul nopții au rămas în supraveghere 11 pompieri cu trei autospeciale, cu dispozitiv cu apă pe direcțiile posibile de propagare, trei lucrători din cadrul Ocolului Silvic Călimănești , cinci  lucrători de la Parcul Național Cozia și cinci voluntari de la SVSU Călimănești.

Pe lângă incendiul de pe muntele Cozia, pompierii militari au fost solicitați pentru stingerea unui alt incendiu produs în Drăgășani, pe strada Livezilor, pe domeniul public al localității unde a ars vegetația uscată pe aproximativ 1,5 hectare.

Conform estimărilor, valoarea pagubelor este nesemnificativă. Cercetările preliminarii arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma folosirii focului deschis pentru igienizarea terenului de către o persoană necunoscută.

În ultimele 24 de ore, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU General Magheru au intervenit pentru salvarea a cinci persoane din localitățile Grădiștea, Brezoi, Govora și Măciuca.

În urma solicitărilor, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical persoanelor care au suferit diverse leziuni, în urma unui accident rutier, precum și pentru stări de rău, amețeli și excoriații. După acordarea primului ajutor, pacienții au fost transportați la cele mai apropiate unități medicale. (C.C)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.