Vâlcea, judeţul lăcaşelor de cult: 26 de ctitorii ale domnitorilor români în judeţul nostru

Miercuri, 18 decembrie 2013, la ora 10.00, la sediul Instituţiei Prefectului a avut loc şedinţa ordinară a Colegiului Prefectural Vâlcea, convocată prin Ordinul Prefectului nr. 477/04.12.2013.

Şedinţa a fost condusă de prefectul Mircea Nadolu şi a avut pe ordinea de zi următoarele puncte: Ctitoriile domnitorilor români din judeţul Vâlcea – istorie şi prezent+ Diverse.

Florin Epure, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea a supus atenţiei celor prezenţi, principalele mănăstiri şi schituri din judeţ şi a precizat că monumentele istorice si de artă, ansamblurile de arhitectură împreună cu componentele lor şi siturile arheologice aparţinând unor culturii diferite, totalizează un număr de 800 de coduri cu care judeţul Vâlcea se înscrie în Lista monumentelor istorice.

Au fost prezentate următoarele lăcaşuri de cult:

1. MĂNĂSTIREA HUREZI (1690-1697)

Complexul mănăstiresc de la Hurezi, înscris în lista patrimoniului universal din anul 1993, a fost ctitorit de Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnitorul ţării Românesti, lucrările la zidirea întregului asezământ monastic terminându-se în anul 1697. La 8 iulie 1693, biserica este târnosită în prezenţa domnitorului, a mitropolitului Teodosie, Ioan arhimandritul, primul egumen al mănăstirii, a clerului si a tot poporul.

Pictura realizată de zugravul Constantinos, cel care a transpus în mod impresionant în fresca lui o galerie istorică de portrete reprezentând Brâncovenii, Basarabii si Cantacuzinii, a fost terminată un an mai târziu. Cunună a stilului brâncovenesc si unul din cele mai impresionante monumente istorice din patrimoniul universal, de proporţii impunătoare, biserica construită în plan treflat, cu turle pe naos şi pronaos înmănunchează în mod fericit toate caracteristicile fundamentale ale stilului ce va purta numele Brâncoveanului. În cadrul complexului monastic de la Hurezi se mai află şi alte lăcasuri de cult: Biserica-bolniţă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Maria Brâncoveanu, Biserica paraclis zidită de Constantin Brâncoveanu, precum şi Schiturile Sfântul Stefan, Sfinţii Apostoli şi Sfântul Ioan.

Aproape de ctitoria Brâncoveanului, mesterii horezeni, care modelează din vremuri imemoriale lutul, au creat o adevărată “Academie a olarilor” păstrând mestesugul milenar al culorilor şi formelor, al compoziţiei decoraţiunilor ce relevă personalitatea fiecărui creator.

Târgul ceramicii populare „Cocosul de Hurez”, organizat în fiecare an, în prima săptămână din Cireşar. Ediţia din acest an, rămâne în istorie ca prima sărbătoare a ceramicii populare românesti încununată de bucuria recunoasterii si clasării Tehnicii ceramicii tradiţionale de Horezu pe Lista Reprezentativă UNESCO, după ce organizaţia internaţională a acceptat dosarul înaintat de Ministerul Culturii.

În acest an drumul spre mănăstirea afost reabilitat. Conform avizului

emis de Ministerul Culturii, la Complexul mănăstiresc de la Hurezi se vor efectua ample lucrări de reamenajare, reabilitare, restaurare şi punere în valoare a monumentului în vederea organizării comemorării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor.

2. MĂNĂSTIREA COZIA, una dintre cele mai importante ctitorii ale Voievodului Mircea cel Bătrân, zidită la loc de liniste şi siguranţă, pe Valea Oltului. Mircea cel Bătrân a fost înmormântat, la 4 februarie 1418, în pronaosul ctitoriei sale de la Cozia, asa cum si-a dorit. Alături de domnitor îşi doarme somnul de veci monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul.

În cerdacul lui Mircea de la mănăstire a scris Grigore Alexandrescu “Umbra lui Mircea la Cozia”, una din cele mai frumoase poezii ale literaturii românesti. De câţiva ani toate demersurile făcute la Ministerul Culturii pentru construirea unei clopotniţe au fost amânate de ceea, în anul 2014, trebuie reluat acest proiect de avizare. În 2014, peste drum de mănăstire se va finaliza grupul sanitar atât de necesar pentru vizitatorii celui mai important obiectiv turistic monahal din judeţul Vâlcea.

3. MĂNĂSTIREA BISTRIŢA a fost zidită de boierii Craiovesti – banul Craiovei Barbu şi fraţii săi Pârvu vornicul, Danciu armaşul şi Radu postelnicul-, între anii 1492-1494.

Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei (călugărit Pahomie) va înzestra mănăstirea cu sate, munţi, livezi şi podgorii, cu mori, helesteie, vămi şi cu preţioase obiecte de cult. Tot el aduce de la Constantinopol, în anul 1497, cea mai de preţ comoară a lăcasului, moastele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată şi s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupeşti şi sufleteşti, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcaşul să fie asaltat de numeroşi pelerini.

La toate acestea se adaugă valoarea nepreţuită a picturilor interioare realizate de pictorul Gheorghe Tătărescu în anul 1850.

Naosul Bistriţei adăposteşte osemintele lui Barbu II Craiovescu şi a tânărului voievod Moise Vodă, ucis în lupta de la Viisoara.

Din vechiul ansamblu se mai păstrează doar biserica-bolniţă ctitorită de Barbu Craiovescu între anii 1520-1521. La mănăstirea Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţările Române, a ieromonahului Macarie, cel care tipăreste aici “Liturghierul” (1508), prima carte din Ţara Românească.

În apropiere, în Peştera Liliecilor, se află două bisericuţe cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului-Ovidenia” (sf. sec XV – înc. sec XVI) si “Sfinţii Arhangheli” (1653).

Mănăstirea Bistriţa a stat la baza apariţiei unui număr impresionant de schituri care au împânzit văile din localitatea Costesti: Schitul Păpuşa (sf. sec. XV- înc. sec.XVI), Schitul Peri (1689-1693), Schitul Grămesti (1664) si Schitul „44 de izvoare” (1701-1702).

În acest an a fost stopate lucrările ilegale efectuate la pardoseala din altarul bisericii si s-a intrat în legalitate.

4. MĂNĂSTIREA ARNOTA (1633-1634) este una dintre primele şi cele mai reprezentative ctitorii ale domnitorului Matei Basarab, care şi-a dorit să clădească aici necropola familiei sale. Legenda spune că domnitorul, fiind învinuit de turci de comiterea unui omor, este urmărit pentru a fi dus la Constantinopol. Fugind de grabă, de la Târgoviste, ajunge în muntele Arnota, lângă apa Bistriţei. Aici si-ar fi găsit scăparea, într-un loc ascuns, mlăstinos si cu multă răchită. În semn de recunostinţă Matei Basarab a hotărât să construiască, o mănăstire pe locul unde Dumnezeu i-a scăpat viaţa. Preda Brâncoveanul a adus aici osemintele unchiului său Matei Basarab de la Târgoviste. Aici se află părticele din moaştele Sfinţilor Mc. Ucişi în Pustiul Hozevei. În acest an a fost finalizat drumul de la cariera de exploatare a calcarului până la mănăstire, constând în 2 km de asfalt.

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea, în colaborare cu Arhipiscopia Râmnicului şi Mănăstirea Arnota pregătesc organizarea comemorării a 360 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Matei

Basarab.

5. MĂNĂSTIREA GOVORA este unul din cele mai vechi centre monahale din ţară, fiind ridicată înainte de secolul al XIV-lea.

Faptul că Mircea cel Bătrân este trecut la începutul pomelnicului mănăstirii duce la ipoteza că în vremea acestui voievod îşi are începutul sfântul lăcas. Voievozii Vlad Dracul şi Radu cel Mare sunt socotiţi şi ei ctitori ai mănăstirii. În anul 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare şi refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare între anii 1492-1496. Aflată în stare de ruină a fost refăcută de Matei Basarab. În vremea lui Constantin

Brâncoveanu, stareţul Paisie restaurează şi extinde mănăstirea, în perioada anilor 1710-1711.

Deasupra uşii de la intrarea în biserică, se află zugrăvită Maica Domnului cu aripi şi cu Sfântul Acoperământ. Icoana este făcătoare de minuni şi atrage în permanenţă vizitatori din întreaga lume, pentru rugăciune şi pentru frumuseţea ei.

Adevărata glorie a Mănăstirii Govora, nu au făcut-o nici asezarea, nici vechimea şi nici arhitectura ei, ci renumita – în ţră şi peste hotare – tipografie, întemeiată aici, cu osârdia şi iscusinţa egumenului Meletie Macedoneanul în vrmea domnitorului Matei Basarab. Aici, între anii 1637-1644, vor fi imprimate – în slavonă sau în română – cinci cărţi deosebite în

ceea ce priveste conţinutul şi grafica. De sub teascurile acestei tipografii a izvodit prima carte de legi în limba română din Ţara Românească, cunoscută şi sub numele de Pravila cea Mică sau Pravila de la Govora, tradusă în româneşte, din slavonă, de către vestitul Mihail Moxa(lie) de la mănăstirea Bistriţa vâlceană, la anul 1640. În anul 2013 s-au efectuat lucrări de consolidare-restaurare a zidului de incintă vest şi sud de la Mănăstirea Govora. Cu acest prilej au fost descoperite date noi care rescriu istoria acestei ctitorii domneşti. Tot cu acest prilej s-a dispus demolarea unei construcţii ridicate ilegal în incinta mănăstirii.

6. MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN (1634-1635)

Cea mai veche mărturie despre asezământul monahal fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile sale prin Ţările Române, între anii 1653-1658. El susţine că un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment el ar fi auzit o voce care l-ar fi îndemnat să zidească o mănăstire din trunchiul acelui stejar secular.

Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul, cercetând mănăstirea la 29 iulie 1745 scria: ”Un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului despre care aminteşte Paul de Alep şi, tăind stejarul în care a fost găsită icoana a făcut din lemnul lui o bisericuţă numită din această pricină Dintr-un Lemn”. Conform cercetătoarei Ana Maria Muzicescu, icoana făcătoare de minuni ar fi lucrată înainte de 1453 în Bizanţ sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi.

Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care datează din anul 1715, scrisă la porunca lui Ştefan Cantacuzino (1714-1716) şi pomelnicul mănăstirii, scris de Dionisie Eclesiarhul în anul 1804, după cel din 1715, îl dă drept ctitor pe Matei Basarab.

După restaurarea din 1938-1940, făcută de Ministerul Aerului si Marinei acest ansamblu monahal a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori şi marinari.

La mănăstire se infiripă povestea de iubire dintre Anton Pann (32 ani), venit aici aici să le predea maicilor “muzichia”, şi Anica, o fetiscană de

şaisprezece ani, nepoata stareţei Platonida.

Tot la Dintr-un Lemn se află pietrele de mormânt ale Mariei Doamna, soţia lui Şerban Cantacuzino, voievodul care a adăugat bisericii un pridvor, şi ale fiului lor, Gheorghe Cantacuzino Basarab.

Ascunsă şi păzită de “stejari seculari”, aidoma celui din care a fost zămislită, Mănăstirea Dintr-un Lemn încântă ochiul trecătorului şi dăruieşte bucurie sufletelor ce zăbovesc la adăpostul zidurilor ei.

În anul 2014 se va realiza inventarul patrimoniului mobil al mănăstirii, în vederea clasării altor obiecte în Fondul patrimoniului cultural naţional. În anul următor vor fi continuate lucrările la construcţia beisericii noi.

7. MĂNĂSTIREA SURPATELE (sec. XVI-XVII; 1706-1707)

Biserica mănăstirii a fost ctitorită de fii lui Popa Frâncu, Tudor Drăgoescu logofăt şi Stanciu, la începutul secolului al XVI-lea, refăcută de boierii Buzesti şi reparată în secolul al XVII-lea. Între anii 1706-1707, doamna Maria Brâncoveanu reface mănăstirea. Pictura murală a fost realizată de zugravii Andrei, Iosif, Hranite şi Ştefan din Ocnele Mari. La fel ca şi satul, mănăstirea îsi trage denumirea de la surpătura de deal din vecinătate. În anul 1872 mănăstirea a fost închisă cultului din cauza stării precare de conservare, monahiile fiind mutate la mănăstirea „Dintr-un Lemn”.

În anul 1820, Domnul Tudor împreună cu toată oastea sa, a jurat pe Drapel, Evanghelie şi Cruce, în prezenţa episcopului Ilarion al Argeşului (1820-1823) spre a duce la capăt lupta pentru eliberarea poporului de fanarioţi. Cam în aceeasi perioadă a fost înmormântată Florica, sora boierului Jianu, logodnica lui Tudor Vladimirescu, pe care o furase şi o batjocorise Cârserdarul Stoica, guvernatorul Olteniei, chiar în noaptea logodnei. Pentru această faptă, el a fost prins, adus aici, judecat şi omorât pe mormântul Floricăi de însusi fratele ei, boierul-haiduc Iancu Jianu.

Continuarea lucrărilor la corpul nou de chili de partea de nord a incintei mănăstirii. Punerea în valoare a istoriei şi a legendei legate de monumentul istoric prin semnalizarea corespunzătoare şi prin tipărirea de pliante.

8. MĂNĂSTIREA TURNU (1676, ref. 1933) aflată la poalele Muntelui Cozia, este o veche asezare de sihăstrie a monahilor ce s-au nevoit în aceste locuri. A fost ctitorită în anul 1676, pe locul alteia mai vechi, de către Varlaam, mitropolitul Ţării Românesti, adormit întru Domnul în anul 1702. Asezământul monahal a fost refăcut de episcopul Gherasim

Timuş (1894-1901), însă biserica veche a fost mistuită de flăcări în 1932, scăpând din calea incendiului doar casa episcopului şi chiliile din vale. În apropierea mănăstirii se află Castrul roman de la Arutela ridicat în perioada împăratului Hadrian, în anul 138, de către o unitate de arcaşi sirieni (Suri Sagittarii), din ordinul guvernatorului Daciei Inferior, Titus Flavius Constans. Punerea în valoare şi promovarea acestui obiectiv care se află pe terenul mănăstirii. Edificarea unui drum de acces şi amenajarea unei parcări care să faciliteze vizitarea monumentului istoric.

9. MĂNĂSTIREA STĂNIŞOARA (1747; ref. 1807 si 1907)

Tradiţia atribuie fondarea acestei mănăstiri pustnicilor Meletie şi Neofit. Conform pisaniei din 1747, ctitorii sunt biv-vel stolnicul Gheorghe Sireziul, împreună cu Marin Buliga Clucerul din Piteşti. Biserica lor a fost pustiită de turci care au dat foc lăcasului şi i-au omorât pe călugări în anul 1788. A rămas în pustiire până la anul 1807, iar locul devine adăpost de stâne, de aici venind şi numele asezământului monastic. Mănăstirea este refăcută de către călugări athoniţi Sava monahul şi Teodosie ieromonah, ajutaţi de episcopul Iosif I al Argeşului, dar incendiul din 1850 va distruge, din nou, mănăstrirea. Biserica de astăzi a fost ridicată între anii 1903-1907, sub ctitoria episcopului Gherasim Timuş, stareţ fiind Nicodim Manu, după planurile arhitectului Debora Apoloni. Punerea în valoare a mănăstirii prin aducerea pisaniei vechi, care se află pe culoarul ce face legătura dintre chiilii si clopotniţă, şi fixarea pe un amplasament aflat în faţa bisericii monument istoric.

10. MĂNĂSTIREA FRĂSINEI (1710; ref. 1763; 1863)

Biserica veche a fost construită din lemn, la anul 1710, de Ilarion şi Ştefan, bulgari, refugiaţi de la sud de Dunăre. În perioada 1762-1763 Hagi Cârstea Iovipali şi Damian Râmniceanu refac această biserică din zid, cu binecuvântarea episcopului Filaret al Râmnicului. Pictura realizată între anii 1763-1764 de zugravii Constantin Ieromonah, Constantin, Theodor şi Enache. În anul 1845 Schitul se afla „în pustiire”, de aceea călugărul Agachie face lucrări de reparaţii, cu învoiala lui Gheorghe Iovipali, nepot al ctitorului. La această dată este închis şi zugrăvit pridvorul i sunt refăcute chiliile. Biserica Mare cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate, este ctitoria Sfântului Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului. Lucrările la noua biserică, aflată la 3 km distanţă de cea veche, încep în anul 1860. Sfântul Calinic mai construieste şi un zid împrejmuitor si clopotniţa. Lucrările se termină în anul 1863.

Pictura în ulei este opera pictorului ardelean Misu Popp. Paraclisul cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi”, clădirile de locuit de la Sud şi Est au fost făcute de Episcopul Safirim al Romanului (1910-1911), fost arhimandrit de scaun al Episcopiei Râmnicului-Noului Severin.

Viaţa monahală de aici este după tipicul de la Muntele Athos: pe lângă faptul că nu se găteşte cu carne, aici nu au voie să intre nicio parte femeiască.

Pentru a se păstra rânduiala, Sfântul Calinic a asezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 km de mănăstire, unde este astăzi o biserică si dependinţe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor călca hotărârea sfântului. Datorită Sfântului Ierarh Calinic, mănăstirea a fost scutită de secularizarea averilor mănăstiresti din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

11. MĂNĂSTIREA CORNET (1666; ref. 1835)

Mănăstirea Cornet este ctitoria vornicului Mares Băjescu şi a soţiei sale Maria, terminată la 29 august 1666, în vremea domniei lui Radu Leon. Pictat iniţial de ctitor, altarul a fost repictat în 1761 prin contribuţia lui Alexe, căpitan de Loviştea.

12. MĂNĂSTIREA MAMU (sec. XVI; 1696-1699)

Prima construcţie a bisericii din lemn, datează din veacul al XVI-lea din vremea jupâniţei Vilaia, din neamul Mogoşeştilor. A fost refăcută de către Doamna Stanca, mama lui Constantin Brâncoveanu, ca mai apoi să fie reclădită de chiar domnitorul Constantin Brâncoveanu în anul 1696. Pictura în frescă a fost executată în stil brâncovenesc de către renumiţii pictori Pârvu Mutu şi Marin, fiind terminată trei ani mai târziu.

Între anii 1842-1843 stareţa Meletina reface turla din lemn şi peste pictura brâncovenească adaugă pictură nouă în tempera. În anul 1873 maicile sunt mutate la Hurezi aici fiinţând biserica de mir.

13. MĂNĂSTIREA SĂRĂCINESTI (1687-1688) se înscrie între valorile remarcabile ale arhitecturii şi artei vâlcene de la sfârsitul secolului al XVII-lea. Ctitorii acestui sfânt lăcaş sunt Tănase Sărăcinescu cu familia sa şi Episcopul Ştefan al Râmnicului, înmormântat în tinda bisericii, terminată la anul 1688.

14. SCHITUL OSTROV (1520-1522) ridicat pe locul unei mai vechi asezări monastice din secolul al XV-lea, este ctitoria domnitorului Neagoe Basarab şi a soţiei sale, doamna Despina, între anii 1520-1522.

Deoarece a fost sfinţită fără pictură aceasta este începută în 1752 la altar şi se termină cu restul bisericii în 1760. Tot atunci pisania veche a fost înlocuită cu o pisanie în limba română cu litere chirilice. Schitul de călugăriţe a fiinţat până la anul 1890. Aici s-au călugărit soţia lui Neagoe Basarab, Doamna Despina, cu numele de Platonia şi mama lui Mihai Virteazul cu numele de Teofana. La sfârsitul anilor 70, datorită lucrărilor de amenajare hidroelectrică a Oltului, insuliţa a fost înălţată cu circa 6 m distrugându-se o faună seculară de fagi, stejari si brazi. O mare podoabă de arhitectură interioară, care a infrunţat vremurile, este ”tâmpla aurită”, din lemn de tei care datează exact de la zidirea bisericii. Icoanele împărătesti sunt foarte vechi, unele ipoteze susţinând că ar fi chiar cele originare. Icoana Maicii Domnului a fost restaurată în 1791 de Ioan Zugravul.

15. SCHITUL TROIANU (1843)

Schitul Troianu si casa stăreţiei au fost ctitorite în perioada 1840-1843 de „arhimadritul de naţie elin, din ostrovul Andros” Hrisant Penetis, egumenul Mănăstirii Hurezi. Târnosirea lăcasului s-a făcut la 25 martie 1843, de praznicul Bunei Vestiri, „când tot chinosul din acea capitală – şi nobleţe şi toată populaţia – să adunase la frumoasa poziţie Troian, ca să asculte slujba sfinţirii”.

Generalul Gheorghe Magheru si-a stabilit aici, începând cu 2 august 1848, tabăra militară dizolvată la 28 septembrie, în urma intervenţiei armatei turcesti în Ţara Românească. Iniţial, în tabăra de la Râureni s-au adunat 500 de dorobanţi, cu care a venit însuşi generalul Magheru. O dată cu secularizarea averilor mănăstiresti de la 1864, schitul Troianu a intrat în

proprietatea statului devenind metoh al mănăstirii Hurezi. În anul 2014 vor continua lucrările de reabilitare a casei conacului şi reorganizarea colecţiei muzeale privind revoluţia şi tabăra lui Gheorghe Magheru de la 1848, cu sprijinul Muzeului Judeţean Vâlcea.

16. SCHITUL IEZER (sec. XV; 1558)

În apropierea lăcasului monahal de astăzi a existat un schit mai vechi din lemn, atestat documentar în 1495 şi 1501, în vremea lui Radu cel Mare (1495-1508), care a acordat schitului importante danii. Domnitorul Mircea Ciobanu împreună cu doamna Chiajna l-au refăcut în anul 1558 şi 1567 -1568. O altă etapă de refacere a monumentului istoric se înregistrează între anii 1693-1705, în vremea episcopului Ilarion al Râmnicului şi a schimonahului Antonie. În anul 1720 biserica schitului va fi pictată în tehnica fresco. Protosinghelul Lascu repară chiliile şi zidurile de incintă şi construieste o clopotniţă, la anul 1912. Între anii 1996-1999 a fost construită o biserică nouă cu hramul “Schimbarea la FaŢă” şi “Sf. Antonie de la Iezer”. Tradiţia locală spune că pe lângă schit se aflau mine de aur exploatate de saşi din Transilvania. Mihai Viteazul a trecut pe la schit unde a şi ascuns rezerva visteriei ţării. După sfârsitul tragic de pe Câmpia Turzii, prădători străini au furat comoara şi au omorât nu mai puţin de 300 de călugări vieţuitori la mănăstire. Acestia au fost decapitaţi şi îngropaţi în trei gropi comune. Trei troiţe aduc aminte călătorului despre curajul şi sacrificiul lor, la “Crucea Moşilor”. Asezământul monahal de la Iezer stă în strânsă legătură cu viaţa Sfântului Antonie cel Mare de la Iezer care a sihăstrit prin aceste locuri în jurul anului 1690 şi ale cărui sfinte moaste se află la acest schit şi sunt venerate de mii de pelerini.

17. SCHITUL JGHEABURI (sec. XIV; ref. 1640; 1822-1827)

Pisania schitului ne arată că acest lăcaş a fost ctitorit încă din secolul al XIV-lea, fiind atribuită legendarului Negru Vodă. Biserica a fost refăcută la anul 1640 de Mitropolitul Teofil, în vrema domniei lui Matei Basarab. Biserica de astăzi a fost ridicată în perioada 1822-1827 de preoţii Ioan Andronescu din Cacova, Ioan din Cheia şi Daniil ieromonahul din Zmeuret. Biserica schitului Jgheaburi a fost pictată la 1828 de către Ilie din Teiuş şi

Constantin din “Zmeuratu”. Este vizitată îndeosebi de hramul Izvorul Tămăduirii.

18. SCHITUL PĂTRUNSA (1740; ref. 1806; 1934-1935)

Episcopul Climent al Râmnicului zideste aici o biserică de mici dimensiuni la anul 1740, în memoria mamei sale, Paraschiva Modoran, originară din Pietrarii Vâlcii, care şi-a găsit scăparea de turcii invadatori, la poalele acestui munte. În secolul al XVIII-lea, schitul a fost distrus de prăvălirea stâncilor de deasupra dar este refăcut de Dumitru postelnicul, protopopul Pietraru şi Ion Bărbătescu postelnic în anul 1806.

19. SCHITUL PAHOMIE (1520; ref. 1684; 1952)

Documentele cancelariei domnitorilor Alexandru Moruzi şi Constatin Hangherli, atestă, pentru prima dată această ctitorie în anii 1793 si 1798. Conform pisaniei schitul a fost ridicat de Pahomie monahul şi Sava Haiducul, în anii 1519-1520. În anul 1684 schitul a fost restaurat de Constatin Brâncoveanu, pe atunci vel spătar. Catagrafia Episcopiei Râmnicului din anul 1824 arată că schitul se afla în ruină.

20. SCHITUL DOBRUSA (sec. XV-XVI; ref. 1693-1694)

Schitul, unul din cele mai vechi monumente istorice din Vâlcea, este atestat documentar la 2 septembrie 1520, prin zapisele de danie ale jupanilor Radu, Badea paharnic şi jupâniţa Vlădoaia. Radu Buzescu acordă o mie de galbeni pentru lucrările de reparaţie din anul 1610. O altă etapă de refacere este în vremea episcopilor Ştefan şi Ilarion ai Râmnicului, în anii 1693-1694 şi 1701. Pictura murală a fost executată în anii 1771-1774 de ieromonahul Daniil şi preotul Dragomir din Suteşti. Închisă din cauza ruinării, în anii 1907-1908, i s-a făcut acoperisul în anul 1926 de către săteni, prin stăruinţa preotului Teodor Bălăsel. A fost reparată şi pardosită în anul 1937, când a fost redeschisă si redată cultului.

21. SCHITUL BRADU (1766; 1783-1784)

La temelia lăcasului de astăzi a existat construcţia unui schit mai vechi care se numea Schitul de sub Râpa Bradului, atestat la 1766. Biserică de astăzi a fost ridicată în 1783-1784 de părintele Sava ieromonah sprijint de preotul Grigore, jupanul Zamfir şi Gheorghe logofătul. În secolul al XIX-lea schitul se afla în ruinare. În 1854-1855 schitul este alăturat schitului Sărăcinesti aparţinător Episcopiei de Râmnic, iar în anul 1904 aici nu mai era niciun călugăr. În anul 1999 au fost aduse aici maici, având ca duhovnic pe stareţul schitului Pătrunsa, ieromonahul Varsanufie Gherghel. La schitul Bradu se impune finalizarea documentaţiei în vederea avizării, conform legii, pentru lucrările de restaurare de urgenţă a picturii.

22. FOSTUL SCHIT CETĂŢUIA (sec.XVI, 1677-1680, ref. 1850-1853)

Construcţia care a purtat dintotdeauna denumirea de Schitul sau Biserica Cetăţuia va fi avut şi rol de fortificaţie pentru că legenda spune că aici a fost ucis voievodul Radu de la Afumaţi, domnitorul cel viteaz care a purtat nu mai puţin de douăzeci de războaie şi i-a învins în mai multe rânduri pe turci. A sfârsit asasinat, împreună cu fiul său Vlad, în urma unui complot boieresc la 2 ianuarie 1529. Cei care puseseră la cale complotul erau rude prin alianţă cu Radu de la Afumaţi: Neagoe din Periş, care îl slujise iniţial în 1522 cu ,,dreaptă şi credincioasă slijbă“ pe tatăl său şi Drăgan din Merişani-Bucşani, mare postelnic în 1523-1525. Cauzele asasinării domnitorului rămân necunoscute. Chiar din acele timpuri şi până

astăzi, s-au emis tot felul de păreri, începând cu intrigile Porţii şi chiar ale lui Mehmed bei (care ar fi vrut domn pe fiul său), din pricina înclinării lui Radu către imperiali, şi până la ura boierimii de la est de Olt împotriva domnului, chipurile pentru favorizarea Craiovestilor.

În anul 2014 Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea împreună cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, vor iniţia proiectul înfiinţării unui Muzeu “Râmnicul medieval. Momentul Radu de la Afumaţi” care să pună în valoare această zestre a oraşului. Muzeul va cuprinde trecutul istoric al asezării urbane, de după retragerea aureliană până la începutul epocii moderne, expoziţia de bază cuprinzând ceramică, pietre tombale, cruci, obiecte de podoabe şi funerare, monede, zapise, hrisoave, hărţi şi planuri, cărţi, stampe, obiecte de cult etc. Pe lângă clădirea acestui muzeu trebuie prevăzut în proiect şi edificarea unui drum de acces, de le drumul naţional, spaţii de cazare pentru turisti etc.

23. FOSTUL SCHIT FEDELE}OIU (1673-1702; ref. 1710; 1775)

Ansamblul monastic de la Dăe]ti, fost schit de călugări, cuprinde Biserica, casa stăreţiei, ruinele chiliilor, turnul-clopotniţă şi zidul de incintă.

Construcţia schitului a fost începută de domnitorul Grigore Chica în anul 1673, lucrările fiind finalizate de mitropolitul Varlaam în anul 1700.

Se impune reluarea unor noi proiecte şi redotarea Centrului de memorie culturală Vâlcea oficiul de informare şi documentare pentru patrimoniul cultural naţional Fedelesoiu infiinţat în anul 2003.

24. FOSTUL SCHIT BERISLĂVESTI (1754-1762)

Fostul ansamblu monastic, ridicat pe malul râului Coisca, cuprinde o incintă fortificată, case egumenesti, un turn clopotniţă şi o biserică. În incinta fortificată casele egumenesti sunt amplasate pe latura de nord şi au remarcabile pivniţe boltite. Zidită şi înconjurată cu ziduri din bolovani, în anul 1754, de Alexandru Bucşenescu, biv-vel Paharnic este terminată de Nicodim Beligrădeanu egumenul în anul 1762.

În anul 2014 trebuie efectuate următoarele lucrări: investigarea, expertizarea şi proiectarea soluţiilor de consolidare a construcţiilor vechi din zidărie aparţinând patrimoniului naţional.

25. FOSTUL SCHIT FLĂMÂNDA

Unul dintre cele mai vechi monumente istorice din judeţul Vâlcea, schitul aflat pe partea stângă a râului Topolog, este ctitoria marelui logofăt Teodosie Rudeanu, între anii 1596-1597. Logofătul este sfetnicul de încredre al lui Mihai Viteazul şi una din personalităţile cele mai de seamă ale epocii. Om energic şi diplomat abil, „cel mai profund om de sfat al domnitorului”, aşa cum spunea Haşdeu, s-a născut în satul Ruda, comuna

Budeşti, fiind primul vlăstar din cei şapte fii ai lui Ivan şi al Mariei.

26. FOSTUL SCHIT ŞERBĂNEŞTI-MORUNGLAVU

Fosta Mănăstire Morunglavu cunoscută şi sub denumirea de Schitul Şerbăneşti este ctitoria boierului Matei Morunglavu, fiul diaconului Dumitraşcu şi jupâniţa Maria, la anul 1746. Ansamblul monastic de la Şerbăneşti a jucat un rol important în timpul „zaverei” de la 1821. Aici au poposit pandurii lui Tudor în drumul către Bucureşti şi tot aici şi-au stabilit turcii cartierul general înainte de luptele care s-au purtat la Drăgăşani şi Zăvideni. În anul 1913 biserica era de mir, iar în chilii locuiau funcţionarii Eforiei Spitalelor civile din Bucureşti, căci mănăstirea fusese metoh al Mănăstirii Pantelimon. Aici trebuie efectuate, de urgenţă, lucrări de consolidare la clopotniţă şi corp chilii.

În continuare au fost prezentate aşezămintele monahale noi: Mănăstirile Boia, Gruiul Lupului, Blănoiu, Obârşia Lotrului, Malaia şi Schitul Lacul Frumos.

De asemenea a fost prezentat raportul de activitate al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea din anul 2013 care a cuprins activităţi de protejare şi punere în valare a patrimoniului naţional, care a impus chiar stoparea unor lucrări: de exemplu lucările de modernizare a CF Rm. Vâlcea; emiterea unui număr de 74 avize privind intervenţiile asupra monumentelor istorice, în zonele de protecţie ale acestora şi în zonele protejate din punct de vedere arhitectural şi arheologic.

În anul 2013 s-au efectuat lucrări de consolidare-restaurare precum şi lucrări de întreţinere curentă la următoarele monumente istorice: Mănăstirea Govora – Lucrări de consolidare-restaurare zid de incintă vest şi sud; Lucrări de consolidare a fundaţiilor la Biserica de lemn ,,Buna Vestire” şi ,,Sfântul Arhanghel Mihail” din comuna Popeşti, sat Urşi; Lucrări de consolidare – restaurare la Conacul din cadrul ansamblului Fostului Schit Troianu, Râmnicu Vâlcea; Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, ,,Sfântul Nicolae” şi ,,Sfântul Ioan”, sat Bărbuceni, comuna Prundeni; Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la Biserica ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” a fostului schit Străchineşti, comuna Grădistea; Extindere corp chilii P+1E şi construire corp nou de chilii D+P+M, magazie şi grup sanitar – Schitul Iezer, oraş Băile Olăneşti; Lucrări de restaurare pictură murală la Biserica ,,Sfântul Nicolae”, comuna Păuşeşti Măglaşi, sat Coasta; Lucrări de consolidare-restaurare Muzeul Podgoriei din Drăgăşani; Colegiul Lahovari Râmnicu Vâlcea.

Referitor la patrimoniul cultural naţional mobil şi imaterial, care conţine, la nivelul judeţului Vâlcea 118 piese, a fost asigurată respectarea legalităţii, popularizare şi consultanţă.