Valorificarea cenușii din termocentrale, dezbătută la Călimănești
Forum științific pe teme de stringentă actualitate
Stațiunea Călimănești – Căciulata a găzduit marți, 24 iunie a.c, cea de-a doua Conferință internațională ROMCEN – 2014, eveniment științific și de analiză tehnologică de mare actualitate în energetica românească și mondială, eveniment la care au participat președintele CJ, Ion Cîlea, directorul tehnic al CET Govora, Ludovic Zelici, dar și
Asociația ROMCEN al cărei act de identitate a fost semnat la noi în Rm.Vâlcea în octombrie 2011 s-a ancorat încă de la înființare în eforturile globale pentru atenuarea fenomenelor care provoacă schimbări climatice la scară mondială.
Obiectivele Asociației corespund întrutotul prevederilor Convenției – Cadru a Națiunilor Unite și ale Protocolului de la Kyoto intrate în vigoare în 1994 și, respectiv, 2005. Se știe, de asemenea, că Uniunea Europeană a elaborat și pus în aplicare Directiva Cadru a Deșeurilor nr. 2008/98/CE care a devenit un document juridic pentru toate statele europene menit să gestioneze întregul ciclu al deșeurilor și să accentueze valorificarea reciclării.
Una dintre obligațiile ce revin statelor se referă la epurarea pulberilor reziduale și la aplicarea tehnologiilor de retenție ori, în caz contrar, de renunțare la instalațiile poluatoare pentru care sistemele de protecție a mediului sunt inaplicabile.
Anul trecut, de exemplu, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 1096 în baza căreia un număr de 7 termocentrale și grupuri energetice cu o capacitate totală de 1.200Mw vor fi scoase din funcțiune pe etape până în 2019 tocmai din cauza emisiilor poluante mari pe care le produc. CET Govora nu a intrat în această selecție riscantă tocmai pentru că specialiștii din această unitate energetică – și i-aș numi aici pe directorul general Mihai Bălan, pe directorul tehnic Ludovic Zelici, pe șeful Secției Cazane, Nicolae Popescu, și alții – s-au implicat cu răspundere, competență și profesionalism în reciclarea cenușii de termocentrală. Datorită acestor specialiști, CET Govora a fost prima și este în continuare singura termocentrală din țară unde s-a pus la punct un sistem aplicat de integrare a cenușii ca materie primă în completare la rețeta de ciment și betoane.
În cei aproape trei ani câți au trecut de la înființarea Asociației producătorilor și utilizatorilor de cenușă din România – ROMCEN – între această Asociație și Consiliul Județean s-a statornicit o foarte bună colaborare pe linia modernizării tehnologiilor de procesare și valorificare a reziduurilor finale după arderea lignitului.
Ca exemplu concret de bună colaborare poate fi dat proiectul privind modernizarea instalației de desulfurare ale cărei produse pot fi utilizate împreună cu cenușa în construcții. Pentru promovarea acestui proiect, Consiliul Județean Vâlcea a contribuit cu 40% din necesarul de finanțare, ceea ce a însemnat peste 64 miliarde lei vechi. În acest scop, Consiliul Județean Vâlcea a adoptat, încă din anul 2011, Hotărârea nr.35 cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a cofinanțării proiectului.
Pe acest drum s-a făcut un pas important, dar încă mai este cale lungă de parcurs în domeniul cercetării și valorificării reziduurilor industriale din termocentrale.
Tocmai de aceea, îmi pun mari speranțe în dezbaterile și concluziile celei de-a doua Conferințe internaționale.
Dr.ing. ION CÎLEA
Președintele Consiliului Județean Vâlcea







