Meta
Realitatea Vâlceană

Verigeanu, foc și pară: Suntem de acord să se joace inclusiv un joc între CSM și SCM, o finală a campionatului, pentru a se clarifica ierarhia finală!

Variantele de încheierea campionatului propuse de Federația Română de Handbal în data de 27 aprilie 2020, au stârnit vii controverse între conducătorii cluburilor din Liga Națională. SCM Rm. Vâlcea, prin vocea președintelui Florin Verigeanu, a fost primul care a atacat variantele “făcute special pentru a favoriza CSM București”.
Florin Verigeanu, președintele campioanei SCM Rm. Vâlcea, a declarat că este foarte supărat deoarece crede că Federația Română de Handbal face tot ce este posibil ca echipa din București să câștige campionatul.
„Așa cum preconizam, se încearcă prin orice mod să se atribuie titlul de campioană echipei aflate pe locul 2 în acest moment în clasamentul Ligii Florilor, CSM București. Vă reamintesc că în Europa s-au oprit aproximativ 20 de campionate de handbal. Marea majoritate a acestora s-au terminat prin înghețarea lor, iar clasamentul final a fost cel din momentul întreruperii, fără a se atribui titlul. Clasamentul pentru EHF, cupele europene, a fost același, din momentul înghețării, lucru normal după părerea mea”, a declarat Verigeanu.

“În două țări (Ungaria și Croația) s-au anulat campionatele și nu s-a acordat titlul de campioană. Clasamentul pentru EHF a fost cel din sezonul anterior. Într-un singur campionat la feminin (Norvegia) s-a aplicat o altă metodă de a stabili ierarhiile, prin împărțirea punctelor la numărul de meciuri. O metodă care nu se regăsește în niciun regulament de departajare sau de organizare al FRH. Ceea ce este și mai strigător la cer este și faptul că, deși mai sunt 7 etape de joc, ei vor să atribuie titlul de campioană în Liga Florilor! Cum se poate așa ceva?”, a declarat Florin Verigeanu, președintele SCM Rm. Vâlcea.

Conform primului program, aprobat de FRH în Consiliul de Administrație, handbalul ar fi trebuit să revină pe 5 iunie.
„Am susținut că, în mod real, nu mai avem timp să jucăm meciurile (11 partide în 22 de zile). Niciodată SCM Rm. Vâlcea nu a afirmat însă că nu vom juca întâlnirile pe care Federația le-a programat. Drept dovadă este că fetele noastre au fost convocate în perioada următoare să revină la Rm. Vâlcea, urmând ca în jurul datei de 18 mai să efectuăm testarea COVID-19. Apoi, în măsura în care se poate, să începem pregătirile. Am aflat însă că în data de 27 aprilie, FRH a schimbat programul jocurilor și vine cu alte propuneri către Consiliul de Administrație. Acum va trebui să vedem la ce se vor mai gândi oficialii federației, pentru a lua o decizie în privința chemării fetelor. “Dacă se dorește, suntem de acord să se joace inclusiv un joc între CSM și SCM, o finală a campionatului, pentru a se clarifica ierarhia finală în Liga Florilor. E pentru prima dată în istoria handbalului românesc când clasamentul nu mai e făcut pe puncte, e făcut pe procente”, a mai declarat Florin Verigeanu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.