Meta
Realitatea Vâlceană

Veţeleanu, primar interimar. Carmen Preda şi Vasile Cocoş, viceprimari

Noul Consiliu Municipal a fost constituit
Duminică, 26 iunie 2016, începând cu ora 11.00, baza convocării făcute de prefectul Judeţului, Radu Renga, s-a desfăşurat şedinţa de constituire a noului Consiliu Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.
După constatarea validării mandatelor, cei 23 noi consilieri locali au depus jurământul, iar Legislativul local şi-a intrat în drepturi. Preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni a fost ales consilierul local Maria Bobeanu. Totodată, s-a aprobat şi componenţa, precum şi domeniile de activitate ale celor cinci comisii ale Consiliului Municipal.


PER ştie să negocieze cu PSD, are cei doi viceprimari

Un alt moment important al acestei şedinţe a fost alegerea viceprimarilor. În urma propunerilor exprimate şi a votului secret, noii viceprimari ai Râmnicului sunt Eusebiu Veţeleanu şi Carmen Preda. Cu aceasta, şedinţa de constituire a noului Consiliul Local a luat sfârşit.

Eusebiu Veţeleanu, însărcinat temporar cu atribuţiile primarului municipiului, cu binecuvântarea lui Mircia Gutău

Tot cu această ocazie, la iniţiativa unui grup de consilieri, a fost convocată de îndată o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, având pe ordinea de zi desemnarea unui viceprimar cu atribuţii de primar interimar şi desemnarea unui consilier local care să îndeplinească atribuţiile viceprimarului cu funcţie de primar interimar. În urma propunerilor făcute, viceprimarul Eusebiu Ninel Veţeleanu a fost însărcinat temporar cu atribuţiile primarului municipiului, iar consilierul local Vasile Cocoş a fost desemnat să îndeplinească atribuţiile viceprimarului Veţeleanu.

În discursul său, proaspatul primar interimar, Eusebiu Veţeleanu a mulţumit pentru încrederea acordată şi a declarat că interimatul la conducerea Primăriei va fi unul de scurtă durată, până la validarea mandatului primarului ales, Mircia Gutău, prezent, de asemenea, în Sala de Consiliu, alaturi de Valer Tudor si preşedintele PSD, Constantin Rădulescu.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.