VIDEO și FOTO! Vineri, 3 aprilie: BRACONAJ PISCICOL pe râul Olt, zona DRĂGĂȘANI! Peste 100 kg PEȘTE CONFISCAT crap, caras și plătică) Detalii AICI
La data de 3 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu un reprezentant al AJVPS Vâlcea, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
În cadrul activităților desfășurate pe râul Olt, în zona lacului de acumulare Drăgășani, au fost identificate mai multe plase de pescuit în care se aflau capturate exemplare de pește.
VIDEO: dc00edbc-cdbd-49e9-9c03-ef29c946b627
În urma verificărilor, a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni de pescuit comercial al resurselor acvatice vii fără autorizație și licență. Polițiștii au dispus confiscarea cantității totale de 117 kg de pește, din speciile crap, caras și plătică, precum și a unui număr de 16 plase de pescuit, cu o lungime totală de aproximativ 1.300 de metri. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Din cantitatea totală de pește, 54 kg au fost predate unui centru de primă vânzare de pe raza comunei Drăgoiești, iar 63 kg au fost redate mediului natural, în râul Olt, întrucât exemplarele erau în stare vie.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea.







