Meta
Realitatea Vâlceană

VIDEO: Transport de material lemnos, depistat cu nereguli pe DN 7

La data de 1 mai 2025, în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe DN 7, pe raza comunei Budești, județul Vâlcea, un ansamblu de vehicule care transporta material lemnos, într-un context de nerespectare a restricțiilor de tonaj impuse pe sectorul de drum.

Întrucât au existat indicii privind nereguli legate de legalitatea transportului de material lemnos, a fost dispusă efectuarea unui cubaj expeditiv pentru verificarea volumului încărcăturii.
VIDEO: 9c8efb7d-824e-4b31-a029-37c21003b439
În urma acestei verificări, s-a constatat un volum mai mare decât cel menționat în documentele de însoțire a transportului.

Ca urmare, s-a procedat la descărcarea materialului lemnos și la măsurarea piesă cu piesă de către reprezentanții Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea.

Verificările au confirmat un surplus de 2,4 metri cubi de material lemnos față de volumul înscris în avizul de însoțire.

Pentru neregulile constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a cantității de 2,4 metri cubi de material lemnos.

De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional și conform prevederilor OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, precum și OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii continuă acțiunile de verificare în trafic pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul transportului de material lemnos.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.