Meta
Realitatea Vâlceană

Vineri, 16 august: ACCIDENT MORTAL la CREȚENI

La data de 16 august a.c., dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN 67B, în localitatea Crețeni, a avut loc un eveniment rutier.

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri ai municipiului Drăgășani care au constatat că cele sesizate se confirmă.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, un bărbat, de 81 de ani, din localitatea Voicești, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat, din județul Olt.

Din nefericire, în urma impactului, bărbatul în vârstă de 81 de ani a decedat.

Conducătorul auto în vârstă de 30 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.