Viteza la volan şi consecinţele acesteia în judeţul Vâlcea. Tineţi cont de recomandările poliţiştilor pentru a preveni accidentele rutiere!
• În judeţul Vâlcea printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere în cursul acestui an este reprezentată şi de viteza neadaptată la condiţiile de drum şi/sau excesivă. Nu mai puţin de 58 de accidente s-au datorat acestei cauze. În urma acestora au decedat 6 persoane, au fost rănite grav 32 şi 73 rănite uşor.
În vederea reducerii riscului rutier, săptămâna la nivelul judeţului Vâlcea au fost organizate acţiuni pentru impunerea respectării regimului legal de viteză în zonele cu risc accidentogen ridicat. Activitatea a făcut parte din campania preventivă iniţiată în plan european de Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa ( TISPOL) la care România este parte.
Astfel, poliţiştii structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Vâlcea au aplicat 604 sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea regimului legal de viteză, fiind depistate şi 27 de infracţiuni.
În judeţul Vâlcea printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere în cursul acestui an este reprezentată şi de viteza neadaptată la condiţiile de drum şi/sau excesivă. Nu mai puţin de 58 de accidente s-au datorat acestei cauze. În urma acestora au decedat 6 persoane, au fost rănite grav 32 şi 73 rănite uşor.Cu toate acestea, conducătorii auto nu respectă regimul legal de viteză, iar accidentele datorate vitezei neadaptate la condiţiile de drum continuă.
Luini, 13 iulie, ora 17.38, N. Paul, de 25 ani, din municipiul Bistriţa Năsăud a condus un autoturism pe DN7- Racoviţa, în afara localităţii şi la km 221 + 400 m la ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil umed), a părăsit partea carosabilă spre stânga a ieşit în afara carosabilului, unde a lovit un arbore. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală gravă a lui R. Claudiu, de 22 ani, din comuna Tîrlişua, jud. Bistriţa, fiind diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, traumatism hemitorace drept, suspect fracturi costale.
În vederea prevenirii accidentelor rutiere datorate rulării cu viteză, poliţiştii rutieri vă recomandă:
- Respectaţi restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoarele rutiere;
- Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (curbe, rampe, pante), de
trafic sau la condiţiile meteo ;
- Păstraţi o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţa dumneavoastră în aşa fel încât să puteţi evita producerea unor accidente ;
- Reduceţi viteza în abordarea curbelor fără vizibilitate pentru a nu fi nevoiţi
,,să tăiaţi curba” şi să pătrundeţi pe contrasens.







