Meta
Realitatea Vâlceană

Vizită din Regatul Unit la Centrul Mara

O mică bucurie şi pentru copiii de la Centrul de Servicii Terapeutice pentru Copilul cu Autism „Mara”, unitate finanţată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea. Astfel, vineri, 23 septembrie, 8 micuţi din centru, cu vârste între 4 şi 7 ani, însoţiţi de 3 cadre didactice, au făcut o vizită la Muzeul Memorial ”Nicolae Bălcescu” din comuna cu acelaşi nume, unde, ca la orice altă activitate integratoare, s-au urmărit mai multe obiective: dezvoltarea abilităţilor de petrecere a timpului liber şi de joacă, crearea de interacţiuni sociale controlate, stimularea iniţiativei de cooperare şi socializare în grup. În cadrul vizitei, copii de la „Mara” s-au putut bucura şi de un picnic în decorul minunat al Memorialului ”Bălcescu”. Transportul în această ”excursie” a fost asigurat de microbuzul Centrului.

Sâmbătă,  24 septembrie, Centrul de Servicii Terapeutice pentru Copilul cu Autism „Mara” a primit vizita unei delegaţii din Regatul Unit, însoţită de mai mulţi membri ai Clubului Rotary – sponsor fidel al Centrului. Cei 14 oaspeţi au putut lua astfel cunoştinţă de preocuparea constantă a autorităţilor locale de sprijinire activă a copiilor cu nevoi speciale şi a familiilor acestora, de promovare a coeziunii sociale, concomitent cu crearea de oportunităţi privitor la dezvoltarea de noi colaborări pe problematica autismului.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.