Zilele orașului Băbeni
• Festivalul Folcloric „La izvorul dorului” a ajuns la cea de-a 41 ediție
În perioada 30 august-2 septembrie a.c., pentru al 41-lea an consecutiv, orașul Băbeni, recunoscut pentru folclorul tradițional pastoral, va îmbrăca la sfârșitul acestei luni straie de sărbătoare pentru a aduce în atenția tuturor că această comunitate încă își păstrează tradițiile.
„La izvorul dorului” este festivalul dedicat păstorilor, ocazie cu care vor fi prezente o serie de formații și ansambluri artistice din localitățile unde aceste tradiții ale oieritului și ale transhumanței încă se mai păstrează. La ediția de anul acesta, primarul orașului Băbeni, Ion Bâzâc pregătește numeroase surprize pentru locuitorii orașului Băbeni. La eveniment și-au anunțat prezența 16 formații artistice atât din alte localități ale județului nostru, cât și din alte zone ale țării, respectiv Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba.
„Această tradiție pe care noi o avem este una care implică tinerii, vârstinicii și pe toți care vor să arate cultura pe care ei au moștenit-o din moși strămoși și pe care vor să o transmită mai departe. Festivalul „La izvorul dorului” este de fapt o modalitate prin care se păstrează relațiile interumane între localități, pentru că ciobanii, ungurenii, în marea lor majoritate au plecat din localitatea Jina, aflată în Mărginimea Sibiului și s-au împrăștiat în diferite localități ale țării să-și câștige traiul de zi cu zi, al lor și al familiilor lor, iar această întâlnire a lor nu face acum altceva decât să-i adune pe toți”, ne-a precizat Ion Bâzâc, primarul orașului Băbeni.
„Mi-am propus ca anul acesta, la festivalul „La izvorul dorului” să fie prezenți la Băbeni și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la București, pentru că așa ei pot lua la cunoștiință de localitatea noastră, iar acest lucru înseamnă o deschidere în plan european a localității noastre”, a conchis Ion Bâzâc, primarul orașului Băbeni.
Vor fi invitate oficialități locale și județene care vor puncta cu scurte discursuri istoria festivalului și a obiceiurilor zonei. (A.T.)








