Meta
Realitatea Vâlceană

Ziua Naţională a României, serbată si de valceni!

Ziua Naţională a Romaniei a fost sărbătorită cu fast şi la Râmnicu Vâlcea.  Sute de vâlceni, de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă, au  participat la manifestările organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Aici, reprezentanţii tuturor instituţiilor statului, ai partidelor politice,  au depus coroane de flori în memoria eroilor neamului.

La eveniment au participat:  prefectul Petre Ungureanu, presedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, viceprimarul Cosmin Constantinescu, preşedintele PDL Valcea, Dorel Jurcan, senatorul Emilian Frâncu, deputatul Cristian Buican. dar si reprezentanţii tuturor instituţiilor statului.

,,Unitate, libertate şi democraţie sunt valorile fundamentale consfinţite de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.
Un arc peste cei 93 de ani care au trecut de la acest moment de cotitură în istoria neamului nostru, când voinţa politică s-a contopit în voinţa naţiunii, ne dovedeşte că triunghiul valorilor pe care s-a ridicat România modernă este acum mai actual ca oricând.
Evoluţia naţiunii române a fost marcată, în momentele cheie, de sentimentul de unitate, liant care a făcut să devină posibile marile proiecte naţionale.
Realitatea ultimilor ani, deşi diferită din punct de vedere istoric, ne arată că trăim unul dintre momentele cheie, în care avem nevoie de solidaritate şi efort comun. Este timpul să ne gândim, în primul rând, la ceea ce ne uneşte şi mai puţin la ceea ce ne desparte, pentru a depăşi dificultăţile economice actuale.
Dacă în 1918 românii aspirau la libertate şi democraţie, astăzi, aceste valori sunt depline şi întărite de apartenenţa noastră la Uniunea Europeană. Peste o lună România împlineşte cinci ani de când a devenit membru al Uniunii. Ne mândrim cu valorile şi identitatea noastră culturală în Europa naţiunilor.
De aceea, salut iniţierea campaniilor media care ne readuc în atenţie valori pe care, uneori, le pierdem din vedere. Avem numeroase exemple de români care, oriunde s-ar afla, fac cinste ţării şi ne definesc ca popor. Este timpul să regăsim bucuria de a fi români şi îmi doresc să trăim acest sentiment zi de zi, nu doar în momente festive.
Avem în spate istoria care ne obligă, iar în faţă viitorul care ne responsabilizează. Tinerii zilelor noastre trebuie să îşi amintească patriotismul înaintaşilor care au înfăptuit Marea Unire. Le datorăm crearea României moderne.
Privim cu respect către trecut şi cu încredere către viitor! Vom lăsa în urma noastră o Românie credibilă în plan internaţional şi o prosperitate durabilă. Suntem în faţa unui an care se anunţă dificil peste tot în lume. Avem nevoie de speranţă şi încredere pentru un viitor mai bun pentru generaţiile de astăzi şi de mâine şi am convingerea că sacrificiile românilor nu au fost în zadar”, a precizat prefetul Petre Ungureanu.
Primarul Romeo Rădulescu a îndemnat valcenii să se gândească la lucrurile bune, pe care si le doreste fiecare şi să nu îşi piardă speranţa că toate aceastea vor deveni realitate:
,,Ca în fiecare an, ziua noastră naţională ne aduce aminte că orice victorie sau reuşită se obţin numai în urma unor eforturi intense şi a unor sacrificii. Marea Unire de acum 93 de ani este o astfel de împlinire, care a umplut cu bucurie sufletele tuturor românilor. Cei care se strângeau la Alba Iulia în 1 decembrie 1918 erau istoviţi de un război mondial, ce răsturnase o întreagă lume, dar încrezători şi mândri să trăiască într-o Românie unită şi mare. Peste ani, în contextul economico-social mondial actual, se poate face recurs la acele vremuri, în sensul că, pentru a ne menţine stabilitatea, pentru a ne putea continua existenţa ca români liberi, suntem datori cu o serie de eforturi, de sacrificii, de restrângeri. Vă asigur însă că aceste ajustări şi repoziţionări, ce nu ocolesc pe nimeni într-o măsură mai mare sau mai mică, ne vor scoate la liman, iar atunci bucuria ne va fi cu atât mai mare. Ziua de 1 Decembrie, ce urmează imediat sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei în biserica noastră ortodoxă, Creştinătorul şi Ocrotitorul României, deschide un timp magic: al speranţei de mai bine, al bucuriei pentru naşterea Mântuitorului nostru Isus Hristos, al unui nou început. De aceea, cu ocazia Zilei Naţionale a României, vă îndemn să ne gândim la lucrurile bune pe care le dorim pentru noi, pentru oraşul în care ne-am născut, pentru ţara în care trăim şi să nu ne pierdem speranţa că toate aceastea vor deveni realitate,” a declarat primarul Romeo Rădulescu.(C.C.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.