Ziua Porţilor Deschise: AJOFM Vâlcea a sărbătorit 15 ani de la înfiinţare
Pe 10 decembrie 2013 s-au împlinit 15 ani de la prima întâlnire a Consiliului de Administraţie al ANOFM, zi în care, în 1998, s-a şi înfiinţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi Agenţiile teritoriale judeţene. Printre acestea, desigur, se numără şi AJOFM Vâlcea care, de la începutul existenţei sale, s-a ocupat intens de asigurarea egalităţii de şanse, de prevenirea creşterii şomajului, de sprijinire şi asigurare a liberei circulaţii pentru vâlcenii care au dorit să lucreze în străinătate, de combatere a discriminării în muncă şi, cel mai important poate, de stimulare a ocupării locurilor de muncă.
Aceste obiective nu s-au realizat uşor. Pentru ducerea lor la îndeplinire, AJOFM Vâlcea a creat programe de ocupare a forţei de muncă, a implementat politici pentru a sprijini aceste programe şi a furnizat servicii de prevenire a şomajului. În colaborare cu alte instituţii, cum ar fi CRFPA Vâlcea, Agenţia Judeţeană a organizat servicii de formare, orientare şi consiliere profesională. Un alt element esenţial, fără de care Agenţia nu putea să aibă de-a lungul celor 15 ani ai existenţei sale rezultate atât de bune, este crearea unui eficient serviciu de informare.
La evenimentul „Ziua Porţilor Deschise”, organizat la sediul AJOFM Vâlcea, participanţii şi invitaţii au putut observa modul funcţional în care este organizată instituţia, precum şi sistemul de lucru în care se acordă servicii, asistenţă şi informaţii clienţilor instituţiei, indiferent dacă aceştia sunt şomeri, angajatori sau pur şi simplu persoane care caută un alt loc de muncă.
Directorul executiv al AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu, a ţinut să mulţumească cu această ocazie tuturor partenerilor şi colaboratorilor, pentru sprijinul acordat acţiunilor desfăşurate de instituţia pe care o coordonează.
Ştefan DRAGOMIR







