Meta
Realitatea Vâlceană

Ziua Z pentru Oltchim: s-au deschis ofertele pentru cea mai importantă privatizare din ultimii ani

Guvernul a aflat  luni, 17 septembrie a.c.,  câţi investitori sunt interesaţi cu adevărat să preia Oltchim Râmnicu Vâlcea, cel mai mare combinat chimic din România, şi dacă există sau nu o soluţie pentru salvarea companiei. Tot luni, o delegaţie a salariaţilor Oltchim va discuta cu ministrul economiei Daniel Chiţoiu tema fiind plata salariilor restante pe iulie şi august. Dacă nu-şi primesc banii, salariaţii sunt decişi să reia protestele.

Investitorii interesaţi de preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea au putut depune ofertele până luni la ora 12:00. Guvernul a sperat să primească mai multe oferte pentru a avea mai multe alternative pentru salvarea Oltchim. Diferenţa o va face preţul pe care investitorii sunt dispuşi să-l plătească pentru pachetul majoritar de 54% din acţiuni, deţinut de stat, şi pentru creanţele de 1,8 mld. lei pe care statul le are asupra Oltchim, prin interme­diul AVAS şi al Electrica.

Privatizarea Oltchim este în prezent pentru Guvern singura şansă de salvare a combinatului şi a celor 3.300 de locuri de muncă. De supravieţuirea Oltchim depind însă alte mii de locuri de muncă în Râmnicu Vâlcea şi în împrejurimi. Închiderea combinatului ar trasforma Râmnicu Vâlcea într-un oraş mort, la fel ca alte oraşe monoindustriale care au fost puternic depopulate după ce unităţile industriale în care lucrau mii de oameni s-au închis.

Prezent la o emisiune la postul de tele­vi­ziune Money Channel, Remus Vulpescu a recunoscut că pentru salvarea Oltchim este ne­voie ca acesta să funcţioneze integrat cu rafi­năria Arpechim, deţinută de Petrom, şi cu operatorul portuar Oil Terminal, con­tro­lat de stat, prin care să importe ţiţei. El a afirmat însă că timpul este prea scurt pentru desfăşurarea unor negocieri în vederea formării unei companii integrate, iar Oltchim este deja într-o situaţie foarte grea.

Viitorul proprietar al Oltchim va avea sprijinul statului în negocierile cu Petrom pentru preluarea Arpechim, dar austriecii vor fi greu de convins să cedeze rafinăria altui investitor, care ar putea intra în con­cu­renţă directă cu Petrom pe piaţa carburan­ţilor. Statul român a cedat rafinăria Ar­pe­chim o dată cu vânzarea Petrom austrie­cilor de la OMV, deşi Arpechim nu era un activ esenţial pentru Petrom, care mai are o rafi­nă­rie lângă Ploieşti, Petrobrazi. În schimb, Ar­pechim este esenţială în lanţul de pro­duc­ţie pentru Oltchim. Cu toate astea, cei care au semnat privatizarea Petrom nu au luat în calcul aceste lucruri, iar statul a suportat consecinţele începând din 2008, când Petrom a început să reducă producţia de la Arpechim, ajungând să o închidă de tot. De atunci, Oltchim funcţionează la capa­citate redusă, o parte din instalaţi fiind închise, iar din această cauză compania a acumulat pierderi şi datorii foarte mari. Datoriile Olt­chim depăşesc 700 mil. euro, iar pierderile acumulate în ultimii cinci ani sunt de peste 300 mil. euro. Compania are capitaluri proprii negative şi nu se mai poate finanţa, iar proiectul de transformare a creanţelor statului, în valoare de 1,8 miliarde de lei, în acţiuni a fost abandonat din cauza opoziţiei acţionarului minoritar, grupul german PCC, care deţine circa 32% din acţiuni împreună cu fondul britanic Carlson Ventures.

Aşadar, negocierile pe care statul le va purta cu investitorul care va câştiga licitaţia sunt decisive pentru viitorul companiei.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.