Meta
Realitatea Vâlceană
Archive for: April, 2016

Jandarmeria scoate la concurs 626 de locuri în instituţiile de învăţământ

Tinerii cu vârsta de până în 27 de ani, absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, care doresc sălucreze într-un mediu dinamic, organizat şi competitiv, pot alege să urmeze o carieră în Jandarmeria Română. Pentru sesiunea 2016, instituţiile de învăţământ ale Jandarmeriei Române scot la concurs 434 delocuri, după cum urmează: Academia de Poliţie „Alexandru [...]

Sinteza Legii Sindicatelor, prezentată de senatorul Laurenţiu Coca

În data de 05.04.2016, ora 14.00, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a avut înscrisă pe ordinea de zi o consultare cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional pe marginea Propunerii legislative privind Legea sindicatelor (L127/2016), cu participarea iniţiatorului, [...]

O veste bună pentru tineri: Termenul de actualizare a dosarelor pentru locuinţele ANL a fost prelungit până la data de 15 mai!

Întrucât până la termenul limită stabilit iniţial – 15 aprilie – doar aproximativ 200 din cei 590 de titulari de dosare pentru obţinerea unei locuinţe ANL în “Ansamblul de locuinţe Ostroveni 5” (dosare depuse până la data de 31.12.2015) se prezentaseră pentru actualizarea documentaţiilor, termenul limită până la care se mai poate face această acţiune [...]

Municipiul Râmnicu-Vâlcea, gazdă a două olimpiade naționale

În perioada 15-20 aprilie 2016, municipiul Râmnicu – Vâlcea este gazda celor două olimpiade naționale, Olimpiada de Limba și Literatura Română (nivel gimnazial) și Olimpiada “Lectura ca Abilitate de Viață”(nivel I și II). Vor participa 380 de elevi, 50 de profesori însoțitori și 50 de membri ai Comisiei Naționale. Festivitatea de deschidere va avea loc [...]

Radu Renga, învestit în funcția prefect al județului Vâlcea. Aurora Gherghina rămâne subprefect!

IMG_9769

Vineri, 15 aprilie 2016, ora 13.00, în Sala Mare a Instituției Prefectului-Județul Vâlcea, în prezența directorului general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Constantin Mihart, a directorilor de deconcentrate, precum și a reprezentanților mass media, a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Vâlcea, Radu Renga. Reprezentantul Guvernului în teritoriu [...]

ACŢIUNI ale IPJ pentru VERIFICAREA LEGALITĂŢII COMERŢULUI cu ALIMENTE

Premergător Sărbătorilor Pascale, poliţiştii din cadrul Serviciului deInvestigare a Criminalităţii Economice Vâlcea desfăşoară acţiuni pentruprevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul comerţului cu produsealimentare şi băuturi alcoolice. În cadrul acţiunilor, au fost vizaţi, 7 agenţi economici. La nivel naţional, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice dincadrul Poliţiei Române desfăşoară o acţiune pentru prevenirea şi combatereailegalităţilor [...]

HAKERII vâlceni, CERCETAŢI pentru FRAUDE INFORMATICE

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Vâlcea au efectuat 25 de percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat in săvârşirea de fraude informatice. La data de 14 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, împreună cu poliţiştii Direcţiei de [...]

În viitorul Consiliu Municipal nu vor exista independenţi

Niciun candidat independent la funcţia de consilier municipal în Râmnicu Vâlcea nu va ieşi câştigător la alegerile locale din luna iunie. Vor fi şi multe partide care nici nu se vor apropia de pragul electoral, darămite nişte indivizi care cer voturi de la electorat! Motivul pentru care independenţii nu vor face mare scofală este că [...]

13 aprilie a.c., „ZIUA SIGURANŢEI RUTIERE”, sărbătorită la Vâlcea

Pornind de la definiţia accidentului eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sauchiar moartea) şi adăugând şi noţiunea de rutier ajungem la întrebarea cumputem să prevenim acest fapt produs pe drumul public întâmplător, banal, care aduce nenorocire. Răspunsul este conduită preventivă în trafic din partea TUTUROR PARTICIPANŢILOR LA TRAFIC. [...]

Protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate

În conformitate cu atribuţiile Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă aucompetenţa de a verifica respectarea prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată. În activitatea de control desfăşurată au fost identificate situaţii de nerespectareapromisiunii de angajare în străinătate, dar care exced limitelor de competenţă ale Inspecţiei Muncii. Considerăm că o informare publică, [...]

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.