Meta
Realitatea Vâlceană

Gala Sportului Vâlcean 2016

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea a organizat, joi 15.12.2016, începând cu orele 18.00 “Gala Sportului Vâlcean – 2016″, ocazie cu care cei mai buni 10 sportivi ai anului 2016 si antrenorii lor au fost premiaţi pentru întreaga activitate a anului şi pentru rezultatele obţinute la concursurile internaţionale şi naţionale. Într-o atmosferă de sărbătoare, rând pe rând, şi-au făcut apariţia sportivi, antrenori şi oficialităţi, la Restaurantul “Paradis Royal” din Râmnicu Vâlcea, unde s-au ascultat colinde româneşti, apoi s-a trecut la acordarea premiilor.
Cei zece sportivi ai anului cât şi antrenorii acestora au fost recompensaţi cu bani, plachete şi cupe, oferite cu generozitate de către D. J.S.T. Vâlcea şi Primaria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Decernarea premiilor a fost facută de către Luminiţa Huţupan Dinu, de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu şi de Andrei Cărpeneanu, consilier la Instituţia Prefectului.
Nu au fost uitaţi nici sportivii care nu au făcut parte din top 10, în număr de 60, aceştia primind alimentaţie de efort constând în bonuri valorice, plachete şi diplome. Deasemenea antrenorii lor în număr de 22 au primit diplome, ca o recunoştere a efortului depus alături de sportivi.
Au mai fost chemaţi rând pe rând să-si ridice diplomele de merit arbitrii vâlceni, sportivii veterani, cluburile sportive, asociaţiile sportive judeţene, instituţiile de stat ale judeţului Vâlcea, instituţiile de presă scrisă şi audio-video şi nu în ultimul rând persoanele care au avut un rol la susţinerea şi promovarea sportului vâlcean.

Redăm mai jos lista cu primii zece sportivi ai anului 2016 şi antrenorii lor:
Dinu Paul Viorel – karate – multiplu campion mondial, european şi naţional – antrenor Daneş Constantin;

Deac Bogdan Daniel – multiplu medaliat interna- ţional şi naţional – cel mai tânăr mare maestru internaţional de şah, având doar 15 ani – antrenor Varlan Hervig Ioan;

Bîlă Andreea Raluca – karate – multiplă campioană mondială, europeană şi naţională – antrenor Dinu Paul Viorel;

Pintea Ovidiu – fotbal tenis – campion mondial seniori la fotbal tenis – Lazăr Cristian;

Bulai Andrada – haltere – campioană naţională la tineret – antrenor Dinu Gheorghe;

Stanciu Nicolae – karate – multiplu campion mondial, european şi naţional – Dinu Paul Viorel;

Ghiţă Silviu – karate – multiplu campion mondial, european şi naţional – Dinu Paul Viorel;

Luciu Ionuţ – judo – multiplu campion naţional – antrenor Daneş Constantin;

Bestea Bogdan – kempo – multiplu campion naţional – antrenor Daneş Constantin;

Manea Ionuţ Cristian – atletism – multiplu campion naţional la tineret – antrenor Alexandrescu Lelioara;

Udubaşa Andrei – box – campion naţional tineret – antrenor Băluţă Marius;

Lăzăroiu Eduard – lupte – medaliat la campionat na ţional de tineret – antrenor Lupu Cornel.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.