Andra Bica, noua şefă a Inspectoratului Şcolar
Miercuri, 18 martie 2015, la Bucureşti, a avut loc concursul pentru ocuparea postului de inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea la care au participat Andra Bica şi Ion Gherghinaru.
Din câte am aflat, social-democratul Ion Gherghinaru, a picat examenul chiar din prima probă, cea scrisă, însă Andra Bica, care până acum a ocupat funcţia de director al Casei Corpului Didactic (CCD) Vâlcea, a promovat toate cele trei probe ale concursului: evaluarea CV-ului, evaluarea competenţelor digitale pe management educaţional (probă scrisă, test grilă) şi interviul. Astfel că acum noul inspector şcolar general este tânara Andra Bica care, la doar 32 de ani, conduce destinele învăţământului vâlcean.
Anemona TĂNASE







