Meta
Realitatea Vâlceană

Comandamentul de iarnă, la Prefectură. Vâlcea pregătită pentru sezonul rece

În vederea asigurării şi menţinerii stării de normalitate pentru populaţia judeţului Vâlcea, a turiştilor, dar şi a persoanelor aflate în tranzit, respectiv limitarea efectelor potenţialelor situaţii de urgenţă ce se pot produce în sezonul rece 2016-2017, prefectul Radu Renga, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, a analizat miercuri, 2.11.2016, în cadrul Comandamentului de iarnă, stadiul pregătirii instituţiilor cu atribuţii în domeniu.
În cadrul şedinţei, reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat reprezentanţilor Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Râmnicu Vâlcea, precum şi celor de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) să prezinte stadiul contractelor încheiate cu furnizorii de servicii pentru deszăpezire, dar şi al stocurilor de materiale antiderapante şi utilaje funcţionale.
Trebuie menţionat că, spre deosebire de alţi ani, în momentul de faţă Instituţia Prefectului- judeţul Vâlcea a reuşit să obţină ”radiografia” fiecărei localităţi din judeţul Vâlcea din punct de vedere al nivelului de pregătire pentru sezonul rece 2016-2017, atât în privinţa contractelor cu prestatorii specializaţi, cât şi în privinţa numărului şi felului utilajelor, al stocurilor de materiale antiderapante şi al carburanţilor.

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.