Meta
Realitatea Vâlceană

NECROLOG: Șeful Ocolului Silvic Călimănești va fi înmormântat sâmbătă, 7 noiembrie!

NECROLOG
Cu profund regret, Directia Silvică Vâlcea își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a colegului Vasile Popescu, şeful Ocolului Silvic Călimănești.

Prin profesionalismul, integritatea morală, responsabilitatea și spiritul colegial de care a dat dovadă de-a lungul activității sale, a fost un reper și un coleg apreciat și respectat de toți cei care l-au cunoscut și au colaborat cu el. Plecarea sa dintre noi lasă un gol în colectiv și în sufletele celor care l-au cunoscut.

Sicriul a fost depus la capela bisericii din Rădăcineşti, începând cu după amiaza zilei de 5 noiembrie, pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, iar ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 12:00, la cimitirul bisericii.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul conducerii silvicultorilor vâlceni.

Orașul Călimănești pierde un profesionist
“Inginerul Vasile Popescu a condus pentru mai mulți ani Ocolul silvic Călimănești. A făcut-o cu profesionalism, cu mult respect pentru natura pe care a avut-o în grijă și cu încredere în oamenii alături de care a lucrat.
Ne despărțim de un mare profesionist, de un om adevărat și de o personalitate a orașului Călimănești.
Condoleanțe familiei îndoliate!”, este mesajul primarului Florinel Constantinescu.

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.