8 noiembrie: PERCHEZIȚII DOMICILIARE într-un DOSAR privind INFRACȚIUNI la REGIMUL SILVIC
CINCI PERCHEZIȚII DOMICILIARE PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND INFRACȚIUNI LA REGIMUL SILVIC*
În dimineața zilei de 8 noiembrie 2026, în cadrul operațiunii „Jupiter”, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Vâlcea, Olt, Gorj și Sibiu, într-un dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.
Activitățile au fost desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni la regimul silvic.
Dintre cele 5 percheziții domiciliare, două au fost efectuate în județul Sibiu, una în județul Olt, una în județul Gorj și una în județul Vâlcea.
La activități au participat polițiști ai Serviciului de Ordine Publică, tehnicieni criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, cu sprijinul polițiștilor din județele Sibiu, Olt și Gorj.
Persoanele vizate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și documentării activității infracționale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.







