Luni seară, ACCIDENT MORTAL în CĂLIMĂNEȘTI: Bătrân de 83 ani, acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat din Timiș
Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit, în jurul orei 17:30, la un accident rutier produs pe strada Calea lui Traian, din orașul Călimănești.
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din orașul Călimănești, care s-ar fi aflat în traversarea părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni, ar fi fost acroșat de o autoutilitară condusă de un bărbat de 76 de ani, din județul Timiș.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier, pietonul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiștii, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.







