Meta
Realitatea Vâlceană

A doua ediţie a Târgului Apicol Oltenia, în Râmnicu Vâlcea

Judeţul Vâlcea se menţine pe locul I pe ţară la apicultură prin numărul ridicat de apicultori, dar şi prin numărul de familii de albine.

• Astfel, la oră actuală există aproape 2000 de apicultori cu 100.000 de familii, localităţile Roeşti şi Drăgăşani fiind fruntaşe.

Asociaţia Apicolă Scundu, SC. Plăcerea Naturii SRL în parteneriat cu Primăria Râmnicu Vâlcea, World Vision România– Biroul Zonal Vâlcea şi Asociaţia Apicolă  Mihăesşti organizează în perioada 23-24 martie 2013, a doua ediţie a Târgului Apicol Oltenia – Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul se va desfăşura în Râmnicu Vâlcea, în incinta Scuarului Mircea cel Bătrân ( zona centrală- la Ceas), unde s-a organizat şi anul trecut.

La acest târg vor participa expozanţi cu produse apicole dar şi comercianţi de utilaje şi echipament apicol.

Centrul Râmnicului va fi gazda apicultorilor începând de sâmbătă, 23 martie şi până duminică, 24 martie, de către producătorii de miere vâlceni, care participă la Târgul Apicol Oltenia Vâlcea. Trecătorii pot cumpăra cele mai diversificate produse, de la miere, polen, propolis, direct de la sursă, iar cei interesaţi să se apuce de apicultură, pot discuta cu producătorii de utilaje apicole care vin din toată ţara şi expun stupii, fagurii şi alte obiecte de strictă necesitate din ograda apicultorilor. „În judeţul Vâlcea sunt 2.000 de apicultori care cresc mai mult de 100.000 de familii de albine. Cele mai mari probleme ale noastre sunt lipsa de informare, de necunoaştere a oportunităţilor legislative, a cadrului legislativ. De asemenea, ne confruntăm cu preţul scăzut al mierii pe piaţa românescă. Vă dau un exemplu! Mierea românescă este cumpărată de pe piaţa românească cu suma de 3 euro/kilogram şi este vândută în Germania cu 10-12 euro/kilogram, cei care au cel mai mult de câştigat fiind comercianţii. Mierea românească este bio, dar obţinerea unor astfel de certificate se face extrem de dificil”, ne-a spus declarat apicultorul Sorin Mihai, preşedintele Asociaţiei Apicola Scundu.

Carmen CĂLIN

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.