ACTIVITĂȚI de INFORMARE și PREVENIRE desfășurate de POLIȚIȘTI la FESTIVALUL DEEP FOREST
În cadrul Festivalului Deep Forest, desfășurat în municipiul Râmnicu Vâlcea, polițiștii Biroului Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat activități de informare și prevenire, adresate participanților, în special tinerilor.

Astfel, polițiștii au transmis recomandări privind adoptarea unui comportament responsabil, prevenirea consumului de droguri și a altor substanțe interzise, precum și evitarea situațiilor care pot conduce la victimizare.

De asemenea, au oferit sfaturi referitoare la siguranța în cadrul evenimentelor publice și la protejarea bunurilor personale.
Totodată, polițiștii au promovat profesia de polițist, prezentând informații despre admiterea în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, condițiile de înscriere, etapele concursului și oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de o carieră în Poliția Română.
Astfel de activități au ca scop creșterea gradului de informare și responsabilizare a cetățenilor, precum și consolidarea relației dintre poliție și comunitate.
Activitățile de informare și prevenire, precum și cele de promovare a profesiei de polițist, vor continua și în perioada următoare, în cadrul evenimentelor publice și al întâlnirilor cu cetățenii, pentru creșterea gradului de informare, responsabilizare și siguranță la nivelul comunității.









