Meta
Realitatea Vâlceană

Bravo Buican, l-ai făcut mare pe Butnaru

Deputatul Cristian Buican a renunţat să se mai contreze cu senatorul Florinel Butnaru pe tema Drumului Naţional 7D care leagă Perişaniul de Curtea de Argeş. Cei doi îşi dispută de câteva săptămâni bune meritele legate de asfaltarea acestui drum desfundat, inclus abuziv de statul român în categoria drumurilor naţionale. Din disputa celor doi, primarul din Perişani, Ion Sandu nu a câştigat nimic. Omul simplu interesat cât de cât de ceea ce se mai întâmplă în politica locală, nu pricepe decât că doi politicieni, unul din opoziţie iar celălalt de la putere, se dau de ceasul morţii să câştige puncte electorale pe un anumit subiect. Până nu se pune primul gram de asfalt pe DN 7D, disputa rămâne doar una politicianistă, profund sterilă, dacă ne putem permite acest paradox lingvistic.
Dar să vedem de ce s-a lăsat păgubaş Buican în controversa cu Butnaru. Păi, probabil cineva din anturajul său l-a sfătuit că nu are rost să continue un dialog prin intermediul comunicatelor de presă cu un senator de Vâlcea obscur, de care nu au auzit prea mulţi. Cinstit, Butnaru chiar nu s-a remarcat prin nimic din 2012, de când este parlamentar. Intrat în Senat sub sigla PP-DD, acesta s-a mulţumit să-şi încaseze leafa barosană şi să se dea cu maşina de serviciu pe ruta Vâlcea – Piteşti. Nu e puţin lucru să-ţi spună lumea „domnule senator” iar rudele de la ţară să se mândrească pe uliţele satului cu distinsul lor reprezentant. Parcă trezindu-se din somn, Butnaru s-a agăţat de un subiect şi nu îi mai dă drumul. Deocamdată, informaţiile legate de acel amărât de drum sunt contradictorii şi nimeni nu înţelege mare lucru. Nu se ştie precis dacă CNADNR a prins sau nu finanţare în bugetul pentru 2015, deşi Butnaru se jură că lucrurile stau pe roze pentru vâlceni. Chiar dacă nu se va întâmpla nimic concret cu DN 7D, Butnaru tot s-a scos din toată povestea asta încurcată. El a câştigat ceva imagine iar lumea a aflat că există şi el pe această lume. Pentru chestia asta trebuie să-i dea de băut lui Buican, care s-a lăsat prins într-un joc stupid. Ne aşteptam la mai mult de la domnia sa, ţinând cont de bogata sa experienţă în domeniul îmbârligăturilor politice. Să nu uităm că a absolvit Magna cum Laude şcoala de manevre ţărăniste, putându-se lăuda că stăpâneşte tehnicile de manipulare şi încocleţire specifice urmaşilor lui Coposu. De data aceasta însă, s-a cam pierdut cu firea şi a intrat într-o dispută păguboasă cu un parlamentar de Vâlcea comparabil, prin „popularitate”, cu Marian Cristinel. Normal, nici de ăsta nu a auzit aproape nimeni, în afară de vecinii şi prietenii săi. Buican mai trebuie să se certe şi cu el, ca să-l facă mare, poate, cine ştie, îl mai aleg vâlcenii încă o dată în 2016. E destul de ciudat cum reuşesc oamenii isteţi să-şi prindă urechile în capcane lăsate la vedere. Norocul lui Buican este că se mai găsesc unii pe lângă el care să-i mai atragă atenţia din când în când că este pe o pistă greşită. (A.T.)

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.