Meta
Realitatea Vâlceană

Directorii de şcoli nu mai au voie să aibă funcţii de conducere în partidele politice

Legea Educaţiei Naţionale are pregătită, atât pentru dascăli cât şi pentru elevi, tot felul de surprize. O noutate oferită de acestă dată este cea prevăzută în articolul 257 aliniat 4, care susţine că „Directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitării mandatului, funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”.

Directorii care se situează sub incidenţa prevederilor legale invocate mai sus, trebuiau să trimită la ISJ actul doveditor (conform cu originalul), care să ateste funcţia la care fiecare a renunţat, până în data de 24 februarie, la ora 10.00, aşa cum precizează inspectorul de managent Ani Jipescu.

De precizat că directorul/directorul adjunct are obligaţia să depună toate diligenţele în vederea respectării prevederilor legale.

Acest articol va lovi în câţiva directori de şcoli, care mai mult ca sigur vor renunţa la funcţia politică în favoarea celei sociale. Nimeni nu e dispus să renunţe la suma care i se cuvine ca director, chiar dacă, poate,  funcţia din partid îi poate aduce alte beneficii la fel de valoroase.

Alex BONTA

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.