Doi tineri de 17 și 19 ani, din comune diferite, REȚINUȚI 24h pentru tentativă de FURT la Mihăești!
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 17 și 19 ani, din comunele Lăpușata, respectiv Roești, cercetați pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat.
În fapt, în noaptea de 9 spre 10 august 2026, în jurul orei 01:00, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane ar fi pătruns, prin escaladare, în curtea unui imobil din comuna Mihăești și ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o magazie aflată în incinta proprietății.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, unde l-au identificat pe tânărul de 19 ani, acesta fiind surprins în interiorul magaziei.
Cel de-al doilea tânăr ar fi părăsit locul înainte de sosirea polițiștilor, fiind ulterior identificat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la furt calificat, iar cercetările au fost continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat, la data de 12 august 2026, față de cei doi tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Aceștia vor fi prezentați, la data de 13 august a.c., Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.







