Meta
Realitatea Vâlceană

Dosare penale pentru tinerii şoferi vâlceni depistaţi sub influenţa alcoolului, printre care şi domnişoara Mihaela D. de 24 de ani

La data de 28 martie a.c., ora 01.37, D. Mihaela, de 24 de ani, din mun. Rm. Vâlcea, a condus un  autovehicul pe str. Carol I din municipiul Rm. Vâlcea, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a întocmit dosar penal  conform art. 336, alin.(1) din Codul Penal.

***

La data de 29 martie a.c., D. Dragoş, de 36 ani, din com. Vaideeni, a condus pe DJ 676  Slătioara, un autoturism, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 336 din Codul Penal.

***

La data de 28 martie a.c., ora 18.00, poliţiştii au depistat în trafic pe F. Ştefan, de 37 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7-Călimăneşti sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparat alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

***

La data de 28 martie a.c., B. Valerian, de 37 ani, din mun. Rm. Vâlcea, a condus un autoturism pe strada Lucian Blaga din mun. Rm. Vâlcea, a cărui autorizaţie de circulaţie provizorie nu mai era valabila.

De asemenea fiind testat cu aparatul etilotest, a fost indicată valoarea de 0,71mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate 2 mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi sub influenţa alcoolului.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.