Meta
Realitatea Vâlceană

Gutău nu acceptă concesii cu craiovenii de la Mitliv

Până la sfârşitul lunii iulie a.c. se va putea circula pe Calea lui Traian, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. Promisiunea a fost făcută de Mircia Gutău, reales cu multe peripeţii primar al oraşului. De data aceasta sunt şanse ca, în sfârşit, să se rezolve parţial problema traficului în centrul municipiului. A fost turnat deja primul strat de asfalt iar până vineri, operaţiunea va fi încheiată.
Iată aşadar că dacă într-adevăr se vrea, se poate. Pe timpul lui Gigi Matei nu s-a putut pentru că nu s-a dorit cu adevărat. Matei nu a fost perceput niciodată drept un primar cu drepturi depline, el nu s-a putut impune în faţa firmei de construcţii Mitliv, care execută proiectul de modernizare a centrului Râmnicului. Ori de câte ori le-a cerut contructorilor să mărească ritmul lucrărilor, Gigi Matei s-a izbit de un ignor aproape total. În fond, ce li se putea întâmpla? În afara unor penalităţi de întârziere, nimic.
Acesta este marele atu al lui Mircia Gutău. Da, are un trecut pătat, două condamnări penale şi o ditamai legenda ţesută în jurul său. Însă, în compensaţie, se bucură de autoritate, ştie să se impună şi să ia decizii. Are cojones! Cei de la Mitliv au înţeles că dacă nu se execută rapid, riscă un război extrem de costisitor cu primarul Gutău. Au mărit ritmul şi sunt şanse mari ca de zilele oraşului să se poată circula pe Calea lui Traian, chiar dacă doar pe câte o singură bandă pe fiecare sens.
Anemona TĂNASE

1 Comment for “Gutău nu acceptă concesii cu craiovenii de la Mitliv”

  1. goguta cel viteaz

    Chiar sunteti de ca.ao. Habar nu aveti. Nu s-a facut nici o presiune. Acum s-a putut da drumul la circulatie. Nu are legatura cu nici un primar. Nu primarul da dispozitie la beton sa se intareasca mai repede.

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.