În intervalul 14-16 august, în VÂLCEA: 54 PERMISE de CONDUCERE, reținute! Peste 500 SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE!
Acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, desfășurate în perioada 14–16 august 2026
În perioada 14–16 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, polițiilor municipale și orășenești, precum și ai secțiilor de poliție rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat acțiuni pentru creșterea vizibilității polițienești, fluidizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere, în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranță rutieră.
În cadrul activităților au fost mobilizați, în medie, zilnic, 22 de polițiști rutieri și 44 de polițiști de ordine publică.
Pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, polițiștii au efectuat 495 de testări pentru consumul de alcool și 5 testări pentru consumul de substanțe psihoactive. În urma acestora, un rezultat a fost pozitiv.
În perioada menționată, polițiștii au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale, dintre care 510 pentru încălcarea legislației privind circulația pe drumurile publice și 10 pentru încălcarea altor acte normative.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 97 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 14 pentru depășiri neregulamentare, 8 pentru conducerea sub influența alcoolului, 5 pentru încălcarea normelor privind transportul și circulația vehiculelor, 125 pentru abateri săvârșite de bicicliști și 8 pentru abateri săvârșite de pietoni. Alte 251 de sancțiuni au fost aplicate pentru diferite abateri de la normele privind circulația rutieră.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 54 de permise de conducere, dintre care 20 pentru depășirea limitei legale de viteză, 14 pentru depășiri neregulamentare, 7 pentru conducerea sub influența alcoolului, 5 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și 9 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate se ridică la 46.065 de lei.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care două infracțiuni de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat ori cu număr fals, două infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, două infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, o infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și o infracțiune de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Exemple:
La data de 15 august 2026, în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Drăgășani au depistat, pe un drum județean din municipiul Drăgășani, un bărbat în vârstă de 27 de ani, care conducea un autoturism.
În urma testării cu aparatul etilotest, a fost indicată o valoare de 0,55 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit documentele procedurale, bărbatul fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, depășirile neregulamentare și neacordarea priorității de trecere.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să manifeste prudență și responsabilitate și să nu conducă autovehicule după consumul de alcool sau substanțe psihoactive.







