Meta
Realitatea Vâlceană

În pofida a ceea ce ar fi tentaţi să creadă unii dintre noi, Fosta directoare a Spitalului Judeţean nu s-a retras la mănăstire

Tupeul unora este atât de mare, încât sfidează orice logică a bunului simţ. În mod normal, când lumea îţi spune că eşti beat, te duci şi te culci. Dacă nevasta de prinde cu alta în pat, nu te apuci să-i explici ca nu e ceea ce pare. Îţi iei papara de rigoare, te dai la fund o perioadă şi te rogi la Doamne- Doamne să te ierte consoarta şi să-ţi mai dea o şansă.

Când conduci Spitalul Judeţean Vâlcea ani de zile şi toate controalele instituţiilor statului arată că acolo s-a produs un jaf fără precedent, trebuie să ai măcar bunul simţ de a ţine capul la cutie şi a spera că o să scapi cu cât mai puţini ani de pârnaie după aceea. Dar, aşa cum se întâmplă în România, lucrurile nu se întâmplă deloc aşa, ci exact invers. Toţi dubioşii ies la interval, în mijlocul drumului şi semnalizează. Fac tot felul de porcării şi apoi tot ei încearcă să te convingă că de fapt tu eşti cam tâmpit şi nu înţelegi cum stau lucrurile.

Pe scurt, la SJU Vâlcea urmează să fie organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de manager general. Salariul este mai mult decât generos pentru o sărăcie atât de mare cum este în judeţul nostru iar asta se vede din încrâncenarea cu care unii doritori pun problema. Dragi cititori, poate aţi auzit de un control al Curţii de Conturi care a scos la iveală o grămadă de nereguli financiare în ultimii ani, sub comanda nemaipomenitei directoare Georgeta Sălişte, protejata pedeliştilor vâlceni. Ei, aflaţi că doamna cu pricina nu s-a retras la nicio mănăstire pentru a medita la păcatele ei lumeşti şi a bate mătănii întru iertarea divină şi judecătorească. Nici nu a recunoscut că a girat o situaţie cum rar mai poate fi întâlnită. Nu a făcut aşa ceva, Doamne fereşte! A adoptat cea mare tare soluţie – s-a înscris în competiţia pentru scaunul de director al spitalului, alături de alţi oameni, care continuă şi acum să-şi facă cruce şi să-şi scuipe în sân.

Până când vom afla mai multe despre concursul pentru ocuparea directoratului de la SJU, în condiţiile în care cei de la Consiliul Judeţean se vor hotărî până la urmă să dea dovadă de mai multă transparenţă, vă sfătuim să staţi aproape şi să asistaţi la o nouă premieră în mult – încercatul nostru judeţ. Un fost director al unei unităţi de stat la care au fost depistate grave nereguli vrea să revină pe funcţie. Ei, dar dacă ne gândim mai bine, nu ar mai fi chiar aşa o premieră. S-au mai văzut cazuri şi pe la case mai mari, tot prin ograda PDL. Cine ştie, poate e doar o coincidenţă…

Anemona TĂNASE

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.