Meta
Realitatea Vâlceană

Întâlnirea între liberali şi sindicaliştii CET a fost complet inutilă

Una e ce vor sindicaliştii de la CET Govora, alta e ce-şi doreşte deputatul Cristian Buican. Întâlnirea dintre sindicalişti şi câţiva reprezentanţi ai PNL Vâlcea a rămas ca-n gară, adică aşa cum vrea parlamentarul. Nici nu ştiu la ce s-ar fi aşteptat oamenii de la Buican, atunci când i-au transmis prin viu grai că îl doresc în continuare pe Mihai Bălan în funcţia de director general. Ghinion, cum ar spune Iohannis. După ce abia şi-a realizat planul de a-l alunga pe Bălan de la conducerea CET, ar fi culmea ca acum liberalii vâlceni să susţină varianta revenirii acestuia. Ar fi ca şi cum n-ar fi făcut nimic, iar ăsta este ultimul lucru pe care îl au ei în plan. Fie vorba între noi, e ca şi cum un grup de oiţe s-ar duce la lup pentru a negocia ca acesta să o ierte pe cea mai grasă dintre mioare, pe motiv că fără ea se alege praful de turmă. Oiţele ar trebui să ştie că lupul nu dă doi miei pe turmă, lui îi stă gândul să-şi umfle burta cu cea mai grasă dintre mioare.

Lupul, scuze, Buican este acum în culmea fericirii iar acoliţii săi din PNL, cei care îi cară servieta şi se bat între ei să-i facă pantofii, îşi freacă palmele cu gândul la ce contracte babane vor face ei cu CET, la ce tunuri vor da de-acum încolo, când nimeni nu le mai poate strica planurile. Ei, haideţi, că îi ştiţi şi voi pe fidelii lui Buican, să nu ne ascundem după deget! Sunt acei băieţi care fac pe lupii moralişti în timp ce singurul lor gând este să se înfrupte din halca de carne rămasă nesupravegheată pe platformă. Unii dintre ei chiar şi-au satisfăcut poftele în trecut, însă nu s-au săturat. Vor bucăţi din ce în ce mai mari, că doar, vorba lor, ei sunt la putere acum.

Asta-i pohta ce-au pohtit! Nu mai puteau ei de grija angajaţilor de la CET şi d-aia au forţat mazilirea lui Mihai Bălan… Da, cum să nu, iar marmota… Teatrul ăsta ieftin pe care-l joacă acum, întâlnindu-se cu un grup de sindicalişti, nu este decât bomboana de pe colivă. Cred că şi oamenii ăia erau convinşi, încă de când au plecat să se întâlnească cu liberalii, că nu vor obţine nimic. După părerea mea, au vrut să vadă cu ochii lor cum arată de aproape oamenii care le-au izgonit directorul. Şi s-au convins până la urmă că cei patru liberali n-ar putea, în mod normal, nici să sperie o muscă beată. Dar, o dată ajunşi la putere, aceşti oameni banali, care nu s-au remarcat în viaţa lor prin cine ştie ce lucruri, se cred supermani şi încearcă din răsputeri să mişte lucrurile doar în folosul lor. Nu mai contează consecinţele acţiunilor lor, nu mai contează că mii de oameni ar putea avea de suferit. Important este interesul şi să-şi poarte ei, aşa cum ştiu mai bine, fesul.

Anemona TĂNASE

You must be logged in to post a comment Login

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.