Meta
Realitatea Vâlceană

Parteneriat pentru dezvoltarea turismului din judeţul Vâlcea

Zilile trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat, alături de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, un contract de parteneriat între cele două instituţii, iniţiat la solicitarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) în judeţul Vâlcea, parteneriat al cărui obiect constă în:

- realizarea de studii pe probleme de turism, la nivel local;

- iniţierea şi dezvoltarea de activităţi comune care să aibă ca scop îmbunătăţirea circulaţiei turistice;

- elaborarea unor strategii de promovare a obiectivelor turistice din judeţul Vâlcea şi din municipiul Râmnicu Vâlcea şi introducerea lor în circuite turistice;

- sprijin reciproc în organizarea de evenimente specifice, târguri, expoziţii;

facilitarea schimbului de informaţii, materiale de reclamă cu privire la activităţile în domeniul turismului, pe care cele două instituţii le consideră oportune pentru promovarea zonei, din punct de vedere turistic.

Cei doi parteneri îşi propun coalizarea eforturilor pentru a dezvolta turismul activ din judeţul Vâlcea şi municipiul Râmnicu Vâlcea, prin crearea unui brand regional, alături de toţi factorii interesaţi, precum şi prin realizarea şi promovarea unor activităţi de nişă (gastronomie locală, afaceri, evenimente).

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.