Meta
Realitatea Vâlceană

Patru persoane “la negru”, depistate de ITM în luna septembrie! Alte NEREGULI și MĂSURI dispuse, după CONTROALE

Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea în luna septembrie 2026

RELAȚII DE MUNCĂ
În luna septembrie 2026, Compartimentul Relaţii de Muncă a efectuat 83 controale, fiind dispuse 213 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul relaţiilor de muncă şi clauzele din contractele colective de muncă, respectiv, contractele individuale de muncă.
Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, din care 8 avertismente şi 7 amenzi în valoare de 180.000 lei.
În timpul controalelor, au fost identificate 4 persoane prestând muncă nedeclarată.
Pentru cazurile evidențiate mai sus angajatorii au fost sancționați în conformitate cu prevederile art. 260 (1), lit. e^1 cu amenzi contravenționale în valoare totală de 160.000 lei.
Principalele neconformităţi constatate în controalele efectuate au fost :
- cazuri de muncă nedeclarată;
- neîntocmirea evidenței zilnice a orelor de muncă;
- nerealizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă în procesele verbale de control;
- neplata drepturilor salariale ;
- neacordarea repausului săptămânal ;
- neplata orelor suplimentare ;
- neplata orelor de noapte.

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
În luna septembrie 2026, în domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 31 controale, fiind constatate 97 neconformități de la punerea în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fiind aplicate 97 avertismente.

Au fost dispuse măsuri de remediere pentru toate deficienţele constatate, dintre care amintim:
- asigurarea de echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;
- asigurarea controlului medical la angajare şi periodic;
- asigurarea de mijloace de protecţie pentru prevenirea căderilor de la înălţime;
- evaluarea riscurilor de accidente şi îmbolnăviri profesionale;
- elaborarea planului de prevenire şi protecţie ;
- efectuarea unei instruiri corespunzătoare lucrătorilor în domeniul securității şi sănătății în muncă;
- dotarea cu truse sanitare la punctele de lucru;
- dotarea şi acordarea echipamentului individual de protecţie;
- efectuarea corespunzatoare a determinarilor de noxe necesare pentru protecția lucrătorilor expuși și luarea măsurilor la locurile de muncă;
- asigurarea mijloacelor de prevenire a riscurilor de îngropare prin surparea terenului.

Au fost comunicate de către angajatori 16 evenimente, au fost avizate 9 dosare de cercetare a evenimentelor încheiate ca accidente de muncă care au produs incapacitate temporară de muncă și 2 dosare de cercetare a evenimentelor încheiate cu decesul lucrătorilor

În luna septembrie 2026 au fost înregistrate 4 accidente de muncă.

Informațiile ne-au fost furnizate de Viorel Din, inspectorul șef al ITM Vâlcea.

Inspector Şef,
Viorel DIN

Comments are closed

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.