Meta
Realitatea Vâlceană

” Pe la noi nu mai trece nimeni”, povestea unui turneu la comunitatea de români din sudul Basarabiei, regiunea Odesa

În cele ce urmează ne vom strădui să vă spunem o poveste adevarată, povestea unui turneu  la care au participat şi actorii păpuşari ai Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea.

În perioada 30 aprilie – 4 mai 2015 a avut loc cea de a patra ediție a Caravanei Teatrului şi Folclorului Românesc la românii din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina), proiect derulat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Granițelor și Limba Română, în parteneriat cu Asociaţia Naţional-Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”.

Până aici toate bune, o să spuneţi foarte frumos. Dar, de aici începe adevarata poveste. Zi de zi, de la ora 7.00, actorii păpuşari ai Teatrului Anton Pann, împreună cu membrii Ansamblului „Dor Basarabean” din Erdek-Burnu (Utkonosovka) – raionul Ismail, plecau spre locurile unde erau asteptaţi şi unde erau programate spectacolele, la distanţe de peste 250 de kilometri. Drumurile…nu bune, chiar foarte proaste au făcut ca cei peste două sute şi ceva de km să fie parcurşi în ore bune de mers. Imaginaţi-vă că ajungeau acolo foarte obosiţi, dar bucuria cu care erau aşteptaţi depăşea orice imaginaţie, ceea ce îi făcea să se mobilizeze pe loc. Ca exemplu, într-una din zile, plecati de dimineată din Ismail, de unde erau cazaţi, au ajuns  la  Cioara-Murza/Nadrecinoe, raionul Tarutino, după nouă ore de mers, în jurul orei 17.00. Da, ati citit bine, din cauza drumurilor si a ploii era posibil să numai ajungă deloc. Tentaţia a fost  să se întoarcă, dar…Anatol Popescu, un un adevarat lider al românilor în acea zonă, cu blândeţe si cu multă dragoste le-a spus să facă acest efort ca să ajungă pentru a da apectacolul, pentru că sunt asteptaţi. După spectacol, ploaia care nu se mai oprea, parcă ar fi vrut să-i oprească acolo, a făcut ca drumul să fie impracticabil. Autocarul se împotmolise şi ei aşteptau să se faca ceva. Salvarea a venit tot de la un român, un tânâr  născut şi crescut acolo, care cu tractorul său a reuşit să urnească autocarul din loc şi să-I conducă până la un punct de unde se putea cât de cât merge. La orele 4 ale dimineţii au ajuns şi ei acasă, la Ismail.

Când spui turneu ai în vedere, pe langă  reprezentaţile pe care le dai, şi vizitarea unor obiective turistice. Din păcate timpul şi distanţele mari nu le-a permis prea mult, s-au  ales însă cu vizitarea unuia dintre cele mai importante obiective istorice din aceea zonă, Cetatea Alba. Zi de zi aceeaşi poveste pentru a ajunge  la celelalte comunităţi de români  care aşteptau cu sufletul la gură reprezentaţile Teatrului Anton Pann  si ale Ansamblului Folcloric “Dor Basarabean”. O să vă întrebati poate de ce?  Pentru că în acele locuri spectacole de genul acesta, teatru, folclorice, de circ, de muzică uşoară, nu ajung niciodată. O doamnă cam pe la 50 de ani  spunea “pe la noi nu trece nimeni, copiii aceştia nu ştiu ce sunt acelea spectacole de teatru”. Faptul că se vorbea şi se cânta în limba română le-a dat o mare emoţie, emotie pe care au simtit-o si cei care uitaseră, parcă pentru o clipă, cum e să ai suflet de român. Pe feţele lor se citea bucuria că, iată, cineva din ţara mamă vine la ei şi nu  i-a uitat, că în rest….Ospitatlitatea de român adevărat s-a vazut la fiecare reprezentaţie, fapt pentru care au fost răsplătiţi cu multe aplauze si primiţi aşa cum se cuvine.

Graţie Institutului Cultural Român,  prin Direcţia Români din Afara Granițelor și Limba Română, si lui Anatol Popescu,  preşedinte al Asociaţiei “Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa, românii din aceste zone mai  pot vedea, grăi sau simţi şi ei romaneste. La intrarea pe scenă a Ansamblului Folcloric  „Dor Basarabean” condus de un alt inimos,  de Viorel Popescu, iţi tresărea inima de bucurie,  la fel şi la vederea formaţiei de dansatori, odată cu ei dansau şi cei de pe scaune. Felicitări coregrafului Sergiu Andrieş pentru măiestria de care dă dovadă în pregătirea acestor dansatori, ar putea să stea cu onoare pe orice scenă din ţară si afara graniţelor ţării. Felicitari şi directorului acestui ansamblu, lui Viorel Popescu care impreuna cu Sergiu şi cu cei câţiva copii duc flacara românismului mai departe în acea zonă din sudul Ucrainei, regiunea Odesa. De 25 de ani fac ca acest ansamblu cu nume atât de românesc “dor” să existe în aceea zonă. Felicitări şi  inimosului Anatol Popescu care face tot ce-i stă în putinţă ca tot ce-i romanesc să nu piară în aceea zonă rusificată cu mulţi ani în urmă. Entuziasmul lor poate fi contagios dragi vâlceni. Este de ajuns odată să-i vezi şi a doua oară o să doreşti să-i revezi. S-ar  putea cu Ansamblul „Dor Basarabean” să ne întalnim cât de curând, în luna iunie. Pentru căldura cu care actorii papuşari ai Teatrului Anton Pann au oferit aceste reprezentaţii cu spectacolul “Pestisorul de aur”  adaptare după povestea lui Alexander Pușkin – dramatizare, regie și scenografie: Valentin Ligi, membrii Ansamblului Folcloric “Dor Basarabean” vor sa ne încânte şi ei cu un program de folclor autentic, aici acasă, la Teatrul Anton Pann.

Mai spunem doar atât, toată această bucurie făcută  celor câteva sute de români aflaţi la sute de km a fost posibilă cu ajutorul Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Granițelor și Limba Română. Aflat pt prima oară într-un astfel de turneu, mai tânărul Vlad Condrea, reprezentantul Institutul Cultural Român a rămas profund impresionat de cele văzute. Povestea acestui turneu va ramane acolo, undeva în sufletul lui, în sufletul păpuşarillor de la Teatrul Anton Pann, în sufletul Ansamblului Folcloric „Dor Basarabean”si mai ales în sufletul acelor comunităţi de români, care aşa cum spune cineva, “pe la ei numai trece nimeni” de foarte mult timp. Sper ca această poveste să ramână şi în rândul dumneavoastră, al cititorilor. Indiferent de câte greutăţi vor întâmpina, poate din cauza drumurilor, din cauza…. sau din varii motive, cei de aici, de la Teatrul Anton Pann, vor ca ori de câte ori este posibil, să se întoarcă, ca să le poată dărui celor de acolo puţin din bucuria lor.

Aceasta este povestea unui turneu inteprins la fraţii români din sudul Basarabiei, regiunea Odesa. La final de poveste să amintim şi echipa de păpuşari care face cinste Teatrului Anton Pann: Viorica Stamate, Marina Munteanu, Felicia Stefan, Mioara Dospina, Anca Popescu, Ducu Stefănescu şi Cristi Bulagea. Împreună cu Robert Roiban, asistent regia tehnică, păpuşarii au dat tot ce este mai bun ca spectacolele Teatrului Anton Pann să fie mult apreciate. Vestea că vin păpuşarii de la Vâlcea ,s-a răspândit repede, şi ori de câte ori se vor afla în zonă vor fi aşteptaţi cu mare bucurie. Felicitări dragilor, le meritaţi!

Leave a Reply

Photo Gallery

Log in | Copyright @ 2011 Realitatea Vâlceană. Toate drepturile rezervate.