Percheziţii la hoţii din autoturisme! Suspecţi: doi minori din Râmnic!
În dimineaţa zilei de 05 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale, în colaborare cu luptători Serviciului de Acţiuni Speciale, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Rm. Vâlcea, au descins la două locaţii.
În urma activităţilor au fost identificaţi M. S., şi G.A., ambii de 15 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care sunt bănuiţi că au sustras în data de 20 aprilie a.c., dintr-un autovehicul bunuri şi bani in valoare de 5000 lei.
Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi pentru comiterea infracţiunii de furt.







