RĂSPUNDEREA MINORILOR FAŢĂ DE FAPTELE ANTISOCIALE
Debutul infracţional al minorului este greu de precizat. Acesta capătă semnificaţie într-un anumit context familial, şcolar, social, reprezentând o perturbare a raportului relaţional al copilului cu obiecte sau persoane, constituind întotdeauna un răspuns la atitudinea altora.
La vârsta preşcolară încep să apară manifestări cu adresă relativ conturată. Ele apar cu precădere în mediul familial şi pot lua expresia unei ostilităţi la adresa unora dintre membrii familiei, ostilitate obiectivată în gesturi de neascultare, deteriorare sau distrugere de obiecte, impoliteţe, obrăznicie, uneori chiar injurii şi loviri etc.
La vârsta şcolară pot să apară tulburări de comportament, cu semnificaţie morală, care merg de la forma preinfracţională până la cea infracţională propriu-zisă. Chiar dacă minorii nu comit în toate cazurile acte cu caracter antisocial, comportamentul lor indezirabil, atitudinile lor în dezacord cu exigentele şcolare, lasă deschisă ori grăbesc această posibilitate. La această vârstă încep să apară unele conduite discordante: nesupunerea, obrăznicia faţă de profesori, violenţa faţă de colegi, absenteismul, minciuna, fuga şi vagabondajul, furtul etc.
Cadrul legislativ intern
Sistemul nostru juridic diferenţiază în cadrul categoriei largi de minori câteva subcategorii.
Astfel, minorii din prima categorie(sub 14 ani) nu răspund penal, adică nu pot fi făcuţi responsabili, considerându-se că nu au capacitatea deplină de a discerne între bine şi rău sau de a conştientiza gravitatea faptei comise. Măsurile care se iau în cazul lor sunt exclusiv de natura asistenţei sociale.
Minorii din categoria a 2 a (14-18 ani) răspund penal într-o manieră diferenţiată.
Astfel, cei cu vârsta cuprinsă între 14-16 ani răspund penal numai dacă, în urma unei expertize medico-legale de natura psihiatrică şi psihologică, se dovedeşte că au avut discernământ în momentul săvârşirii faptei. Discernământul constă în capacitatea autorului de a-şi da seama de faptele sale şi de consecinţele pe care le produce săvârşirea lor.
Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani răspund penal fără a mai fi necesară dovedirea discernământului. În cazul săvârşirii unei infracţiuni, toţi minorii care răspund penal cad sub incidenţa legii penale, adică sunt sancţionaţi, dar în mod diferit faţă de adulţi.
Minorilor care au comis fapte penale li se pot aplica măsuri educative şi pedepse. Acestea din urmă se dispun numai în cazul în care se consideră că măsurile educative nu sunt suficiente pentru îndreptarea minorului.
Măsurile educative. Măsurile educative care se pot lua faţă de minor sunt:
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheată;
c) internarea într-un centru de reeducare;
d) internarea într-un institut medical-educativ.
Pedepsele pentru minori.
Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.
Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 ani.
În scopul asigurării unei protecţii sporite pentru minori şi prevenirii comiterii de infracţiuni asupra acestora, Codul Penal prevede sancţiuni distincte în cazurile în care faptele au fost săvârşite în prezenţa sau asupra unui minor. Astfel, aceste situaţii sunt considerate ca agravante, drept urmare pedepsele aplicate autorilor fiind mai mari.
Sancţiunile se stabilesc de către instanţa de judecată, în principal după vârsta şi gravitatea faptei la care, pentru individualizarea pedepsei, trebuie să se mai ţină cont de o serie de factori : gradul de pericol social al faptei, starea fizică şi dezvoltarea intelectuală a minorului, dacă a mai săvârşit alte fapte, ţinuta morală, situaţia sa familială şi orice alte date privind minorul şi posibilităţile lui de îndreptare.
Material realizat de Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Vâlcea
