Realitatea Vâlceană vă recomandă „Dragostea nu moare”, de Maitreyi Devi
Maitreyi Devi (n. 1 septembrie1914 — d. 1990) a fost o poetă şi romancieră născută în statul indian Bengal. A fost fiica filosofului Surendranath Dasgupta.
Versurile ei au fost elogiate de Rabindranath Tagore.
În 1933, Maitreyi Devi l-a întâlnit pe scriitorul român Mircea Eliade, care studia sanscrita cu tatăl ei şi era găzduit de acesta. Legătura de dragoste dintre cei doi a fost sursa de inspiraţie a romanului eliadesc „Maitreyi”. Maitreyi a fost neplăcut surprinsă de această relatare şi a scris propria sa versiune a întâlnirii: Na Hanyate, în limba bengali, sau Dragostea nu moare, în româneşte. În această lucrare, Maitreyi dezminte alegaţiile de natură sexuală din romanul lui Eliade.
Puţine opere din literatura universală tratează aceleaşi fapte în viziunea a doi scriitori care au fost, în acelaşi timp, protagoniştii lor. Pentru românii, romanul Maitreyi al lui Mircea Eliade a constituit, generaţii de-a rândul, o adevarată încântare. Cu toate acestea, puţini ştiu că prototipul personajului princial al cărţii a trăit cu adevărat, până în 1990, în ţara Vedelor şi a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, şi se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani iar ea 16. Adolescenta scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, şi avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi şi reputatul nostru sanscritolog Sergiu Al.-George la Calcutta, în 1972, a “declanşat” scrierea unei noi cărţi.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii ’30 a primit astfel o replică magistrală de la însăşi eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns „Dragostea nu moare”, scris mai întâi în bengali, a fost tradus şi publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul şi în mentalitatea indiană, cu mirifica ei lume a miturilor, ritualurilor şi simbolurilor. Coloana vertebrala a cărţii de faţă este însă relatarea cu autenticitate şi, cu geniu a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtaşite şi destrămarea ei.
Mircea şi Amrita (din “Dragostea nu moare”), ca şi Allan şi Maitreyi (din “Maitreyi”), pot sta alături de nemuritoarele cupluri Paul şi Virginia, Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta. „Dragostea nu moare„ (1976), cartea aparută până acum în limbile bengali, engleză, germană şi română, nu are încă notorietatea plantetară a romanului “Maitreyi” (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeaşi cale regală a consacrării universale.
Unul dintre puţinele cazuri din literatura universală în care un roman primeşte o replică la 42 de ani de la lansare, în care autorii sunt chiar protagonisţii ambelor romane. Mircea Euclid şi Amrita sunt oglinda lui Alan şi Maitreyi în acest roman de o valoare literară incontestabila, distins cu premiul Academiei Indiene.
Maitreyi Devi, personajul feminin principal al romanului „Maitreyi” de Mircea Eliade, este o persoană reală şi totodată o mare poetă indiană.
Spre deosebire de romanul lui Eliade, unde autorul face apel la elemente fictive şi misticism, scriitoarea are o viziune realistă şi subiectivă asupra poveştii de iubire şi asupra Indiei coloniale.
Misterul şi magia prezentate în „Maitreyi” prin iubirea fetei faţa de un copac sau prin relaţia ei cu Tagore, sunt considerate în „Dragostea nu moare” drept lucruri normale şi fireşti.
Scriitoarea, pe lângă replica pe care i-o dă lui Eliade prin acest roman, explică anumite aspecte şi pasaje pe care nu le consideră veritabile.
Cei doi autori s-au revăzut în anul 1972, fiecare asumându-şi începutul, fericirea sentimentelor împărtăşite şi sfârşitul poveştii de iubire, păstrând însă misterul faţă de adevărata întâmplare. Dacă este o probabilitate că adevarul este undeva la mijloc, este o certitudine că „Dragostea nu moare”.
Neonilia STAN
